Elastografia – o noua metoda de diagnostic diferential al tumorilor – are ca rezultat o scadere a numarului de biopsii cu 40 la suta in ultimii ani, spun medicii specialisti. Folosita cu succes in patologia tumorala mamara si in patologia glandei tiroide, elastografia este o metoda ecografica” neinvaziva, nedureroasa si neiradianta”, spune conf.univ.dr. Dana Liana David, de la Centrul Medical Dr.Grigoras Timisoara.

“Ce este elastografia? Este o metoda imagistica, complementara ecografiei conventionale, care masoara elasticitatea unei leziuni comparativ cu tesutul adiacent sanatos, prin exercitarea unei presiuni minime cu transductorul, la nivelul zonei de interes”.

“ Fiind endocrinolog de formatie, recomand elastografia in patologia tumorala mamara si in patologia glandei tiroide. As putea sa va vorbesc cateva cuvinte despre principiul care sta la baza acestei metode imagistice, care este de un real folos, si anume ca traseaza clar diferenta, traseaza diagnsticul diferentiat, intre o tumora maligna si o tumora benigna. Astfel, tumorile maligne sunt dure, immobile, se deplaseaza minim, in timp ce majoritatea tumorilor benigne , acele necancerigene, au o consistenta redusa, sunt moi si devin mobile. Practic, suspiciunea de malignizare apare in momentul in care o tumora este de aproximativ de 5 pana la 28 de ori mai dura fata de tesutul adiacent.”, spune conf.univ.dr. Dana Liana David, medic primar endocrinology, Centrul Medical Dr. Grigoras Timisoara.

La aplicarea unei compresii pe o tumora benigna, deci necancerigena, se deformeaza mai mult decat cea maligna . Deci dimensiunea tumorii benigne sub compresia mecanica se reduce fata de dimensiunea aceleiasi tumori fara aplicarea compresiei, in timp ce tumora maligna  isi pastreaza dimensiunea, chiar isi poate mari dimensiunea dupa compresie.

Elastografia: Ce apare pe ecran?

Imaginea elastografica este practic obtinuta prin compararea ultrasonografica rezultata inainte si dupa compresie. Presiunea efectuata usoara , cu ajutorul transductorului este codificata color.

Despre elastografie, conf.univ.dr. Dana Liana David spune ca:

“ In primul rand este o metoda neinvaziva, nedureroasa, neiradianta, accesibila, si inca o data tin sa subliniez, in patologia tumorala mamara si tiroidiana face diferenta intre tumora benigna si tumora maligna. In ambele scade numarul biopsiilor , deci este o metoda care in ultimii ani a scazut aproximativ cu 40% numarul biopsiilor. In patologia mamara sensibilitatea elastografiei este de aproximativ 90%, specificitatea 87%,  in patologia tiroidiana ceva mai mica – 98% specificitate, 80 % sensibilitate”.

Elastografia are multe avantaje, dar si contraindicatii

“Avem contraindicatii, normal. In primul rand elastografia nu se efectueaza formatiunilor tumorale mamare de mare dimensiuni, nu se efectueaza hematoamelor mamare, nu se efectueaza implanturilor mamare, nu reprezinta o metoda de evaluare a glandei mamare postchirurgical.

Dar principalul avantaj ramane diferenta intre tumora benigna si tumora maligna”, adauga dr. Dana Liana David, medic primar endocrinologie.

Medicii subliniaza importanta autopalparii in diagnosticarea precoce a cancerului de san, iar educatia medicala a femeii ramane un desiderat important.

autor: DELIA SESCU BARBU

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro