Sursa telegrama.ro

Cea mai nouă raportare a Institutului Național de Sănătate Publică arată că până vineri, pe 20 ianuarie, în România au fost confirmate 2.319 cazuri de rujeolă, dintre care există certitudinea cu privire la 14 decese (5 în jud. Arad, 3 în jud. Timiș, 3 în jud. Dolj, 2 în jud. Caraș Severin și 1 în București). De asemenea, autoritățile vorbesc, deja, despre un al 15-lea caz, care se află deocamdată în curs de confirmare. Este vorba despre un deces înregistrat în județul Caraș-Severin.

34 de județe au fost afectate, până acum, de epidemia de rujeolă. Dacă în 16 dintre ele vorbim despre unul până la cel mult 9 cazuri confirmate, în celelalte este vorba, deja, despre zeci de pacienți care au contractat boala. Situația este la cote alarmante în Arad (517 cazuri), Caraș-Severin (491 de cazuri, față de 403, raportate săptămâna trecută), TImiș (325 de cazuri), Mureș (274 de cazuri), dar și în Dolj (140 de cazuri) și Bistrița Năsăud (129 de cazuri).

În Prahova a fost confirmată, până acum, o singură îmbolnăvire.

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro