Norme Coca 2023 - 2024

Tratamentul de succes care ucide cu zile? Doi pensionari au murit deja în sală. Niciun medic nu este în centru

Mii de ieşeni, amăgiţi cu aparate şi terapii minune.

La vârsta de 62 de ani, un ieşean a murit în drumul său spre vindecare. În cursul dimineţii de ieri, bărbatul a mers la un centru din zona Canta, unde se află un „aparat minune“, numit Ceragem, şi unde toţi cei interesaţi pot proba gratuit şi nelimitat modernul dispozitiv. Este prezentat curioşilor ca un vindecător de boli, iar la „demonstraţii“ se înscriu sute de ieşeni. Centrul „Ceragem“ este ales în special de vârstnici, însă poate veni oricine, indiferent de boala pe care o are. Deşi oamenii îl ştiu ca o bază de tratament, un loc în care se investeşte în sănătate şi care oferă „relaxare, sănătate şi fericire“, la centru nu există niciun cadru medical care să se îngrijească de participanţi, cu toate că cei mai mulţi au peste 50 de ani, au diferite afecţiuni, starea lor de sănătate se poate agrava de la o clipă la alta, iar adesea acolo fac mişcare peste posibilităţi.

Ieri, centrul a împlinit şase ani de când funcţionează în Iaşi, iar sărbătoarea a fost marcată cu un deces. Bărbatul a leşinat în clădire şi a fost resuscitat de medicii de pe ambulanţă, însă fără succes. Cadrele medicale au precizat că ar fi avut şanse de supravieţuire dacă i s-ar fi făcut un simplu masaj cardiac imediat, exact atunci când a intrat în stop cardiac, şi nu s-ar fi aşteptat ambulanţa. Nu s-au luat măsuri pentru angajarea măcar a unei asistente medicale. Asta cu toate că, în urmă cu doi ani, o altă persoană a murit în timp ce se afla pe scaun, aşteptându-şi rândul la aparatul vindecător.

Vieţile a sute de ieşeni atârnă de un fir de aţă într-un loc în care ar trebui să existe specialişti care să le acorde îngrijiri medicale în cazul unui incident nefericit. Cu toţii vin la aparatul care ar vindeca numeroase boli, iar tentaţia este şi mai mare atunci când află că serviciile oferite sunt gratuite. Oamenii care stau la coadă se află la vârsta a treia, cei mai mulţi fiind pensionari, care speră că se vor vindeca după ce vor trece pragul centrului. Ceea ce nu ştiu însă ei este că pot muri acolo dacă se simt rău, deoarece centrul de terapie nu are niciun medic sau un asistent medical, gata să intervină în orice situaţie. Pentru moartea ieşeanului în vârstă de 62 de ani de ieri nimeni nu-şi asumă acum răspunderea, cu toate că decesul a survenit în condiţii suspecte. Când a devenit inconştient, angajaţii Centrului Ceragem au sunat la 112 şi au aşteptat, fără a încerca să-i salveze viaţa bărbatului. Acesta a fost găsit în stop cardiorespiator, iar cadrele medicale venite cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi l-au resuscitat mai bine de jumătate de oră. „Bărbatul a fost găsit în fibrilaţie ventriculară. Ar fi avut şanse să trăiască dacă i s-ar fi acordat primul ajutor imediat şi nu s-ar fi aşteptat doar ambulanţa. Era suficient un masaj cardiac până la venirea echipajului, dar acolo nu există niciun cadru medical care să facă acest lucru. Au început manevrele de resuscitare, la care victima nu a răspuns, şi s-a declarat decesul. A fost sesizată Poliţia, având în vedere faptul că nu avea o vârstă foarte înaintată, şi, din primele informaţii, nu avea diverse boli care să fi contribuit la deces“, a precizat dr. Luminiţa Bodron, medicul de pe echipajul SAJ Iaşi care a intervenit la faţa locului. Poliţia a demarat o anchetă şi s-a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, iar trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iaşi pentru necropsie.


O strategie de marketing

La Centrul Ceragem se derulează anumite programe care presupun efort, iar în orice moment inima unor vârstnici ar putea ceda. La sediul din zona Canta, cei care vin fac fitness, dans, gimnastică, unii sunt trataţi cu „pietre energetice“ şi se fac, de asemenea, şedinţe de fizioterapie. Întreaga activitate este urmărită de angajaţii centrului, care nu au însă cunoştinţe medicale, ci mai curând comerciale. „Ieşenii care merg acolo simt că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior. Au parte de «tratamente vindecătoare», fără a scoate niciun ban din buzunar. Ei nu ştiu însă că vieţile le sunt puse în pericol, dar nici că acele aparate relaxează muşchii şi atât, în niciun caz nu vindecă“, a precizat un medic ieşean, care-şi desfăşoară activitatea într-o bază de tratament de la Spitalul de Recuperare.

Această grauitate are însă alte scopuri. În perioada în care vin la şedinţe, vârstnicii ajung să aibă un vis insuflat chiar de angajaţi. Li se spune că pot achiziţiona aparatele, dacă sunt mulţumiţi de ele, iar cei mai mulţi sunt „prinşi“ de strategia de marketing a companiei. Astfel, ajung să cumpere dispozitivele fără de care cred că nu mai pot trăi. „Aparatul este bun la toate. M-a vindecat la plămâni, rinichi, ficat, oase, picioare, tot. Fără el nu cred că aş mai putea să mă ridic din pat. Am intrat în banii pentru înmormântare şi tot l-am luat“, spune Viorel Miron, un bărbat în vârstă de 67 de ani, care apelează de luni de zile la terapia miraculoasă. Cât de benefică este această terapie rămâne însă o întrebare fără răspuns.
Ce spun medicii
Dacă pacienţii sunt extrem de mulţumiţi, medicii susţin că totul este „o abureală“ pentru ca aparatele să fie vândute. „Nu am auzit de aparatele despre care mi-aţi spus, dar mi se pare ciudat faptul că pot vindeca orice. Acest lucru nu este posibil“, a precizat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor sunt revoltaţi şi susţin că totul este o escrocherie. „Nu au niciun fel de autorizaţie de funcţionare pe partea medicală, cu toate că ceea ce le oferă oamenilor sunt proceduri medicale. Aparatura nu este avizată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, folosesc o procedură neautorizată şi nu ar trebui lăsate să mai funcţioneze. Bineînţeles că nu contribuie în niciun fel la vindecare şi la sănătatea oamenilor, iar pragul acestor centre nu ar mai trebui trecut de nimeni“, a menţionat Viorel Barbu, preşedintele ANPP.


Reprezentanţii centrelor Ceragem din Iaşi au o explicaţie cât se poate de plauzibilă privind lipsa unui cadru medical. Ei susţin că toate procedurile desfăşurate nu sunt medicale, şi nu necesită un medic. Cu toate acestea, pe pagina de socializare a companiei toate mesajele postate sunt legate de sănătate, iar Ceragem apare ca un vindecător. „Cel mai de preţ, ce are omul, este sănătatea. Atunci când o avem şi nu ne deranjează, de regulă nu o preţuim. Dar cum ne îmbolnăvim, imediat punem la îndoială nu numai scopurile şi planurile, ci şi toate dorinţele şi posibilităţile. CERAGEM te ajută să ai grijă de sănătatea ta!“, este unul dintre mesajele care apar pe pagina de Facebook a centrului. Până şi motto-ul companiei este „Dacă vrei să-ţi întreţii sănătatea. Ceragem, o nouă terapie“. Toate aceste lucruri sunt însă negate de şefa centrelor Ceragem din Iaşi, care susţine că rolul aparaturii nu este de a vindeca. „Noi nu suntem centru medical ca să avem asistenţi. Funcţionăm de şase ani de zile în Iaşi. Astăzi (n.r., ieri) chiar era zi de sărbătoare. Sălile de fitness nu necesită, după părerea mea, prezenţa unui asistent sau a unui doctor. Cele de fizioterapie da, unde există control medical, dar la întreţinere corporală e total diferit. Aparatura noastră este de întreţinere corporală şi de realxare a corpului. Exact cum sunt sălile de fitness suntem şi noi, şi nu avem nevoie de un asistent medical“, a declarat Gabriela Barbaros.

Aceasta susţine că toate autorizaţiile sunt în ordine şi centrul funcţionează în legalitate. Preşedintele ANPP a precizat însă că se încalcă legea, deoarece aceste centre nu oferă serviciile pe care le înregistrează legal, ci servicii medicale pentru care nu au autorizaţie. De asemenea, din primele informaţii, se pare că nici de la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi nu există avize de funcţionare. „Noi dăm autorizaţii pentru unităţile în care se acordă îngrijiri medicale. Nu avem certitudinea că au vreo autorizaţie de la noi, dar avem nevoie de mai multe date şi documente pentru a ne pronunţa definitiv. Este posibil ca firma să nu fie înregistrată în baza de date cu domeniu medical, chiar dacă ar acorda aceste servicii, iar atunci depinde de alte instituţii“, a precizat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iaşi.
 500 de ieşeni vin zilnic la Ceragem
La centrele Ceragem se fac tehnici medicale asiatice, diferite tipuri de masaj şi se folosesc aparate revoluţionare, care ar alunga ca prin minune durerile. Dispozitivul Ceragem este folosit pentru termomasaj pe coloana vertebrală şi presopunctură cu rolul de a relaxa şi detensiona corpul, nicidecum de a vindeca. Medicii spun că gratuitatea este o procedură de marketing, în speranţa că cei care-l utilizează îl vor cumpăra mai apoi, la un preţ care ajunge la 1.000 de euro. Oamenii susţin că au fost vindecaţi de hernie de disc, de spondiloză, de dureri articulare, şi chiar au de gând să renunţe la spital pentru a se trata cu masajul-minune. Zilnic, la centrele din Iaşi vin peste 500 de persoane, cu toate că specialiştii le-au spus că termomasajul nu-i va vindeca niciodată. „Nu există metode de tratament care să vindece tot, iar masajul poate doar relaxa muşchii, având efect de încălzire şi de ameliorare a durerii“, a subliniat dr. Doru Baltag, directorul medical al Spitalului de Recuperare Iaşi. Psihologii cred însă că totul ţine de autosugestie, iar bolnavii sunt convinşi de angajaţi de eficienţa aparatelor. „Oamenii au doar senzaţia că s-au vindecat. Ei vor atât de mult acest lucru, încât atunci când cineva le spune că aparatele fac minuni, subconştientul lor crede cu tărie“, a declarat Cristian Grigore, psiholog clinician în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Socola“. De la primele şedinţe, beneficiarilor li se arată cum se foloseşte aparatul şi primesc informaţii legate de modul în care-l pot cumpăra. Aparatul Ceragem are în componenţă „pietre de jad“, raze infraroşii şi heliu, fiind bazat pe căldură. În anul 2010, în zona Moldovei, autorităţile au primit numeroase reclamaţii cu privire la produsul Ceragem, după ce mai mulţi pensionari care l-au achiziţionat au conştientizat mai apoi că aparatul nu era „bun la toate“, cum li se spusese.
Celălalt pensionar a murit pe scaun, în Centrul Ceragem Alexandru cel Bun
 „Făcea aerobic, gimnastică, dansa şi făcea un tratament cu pietre. Nu i-au cerut niciun document medical pentru a vedea exact cu ce probleme se confruntă şi a nu-l supune tututor programelor“, spune nora decedatului
Cazul bărbatului care a decedat ieri nu este unul singular. O dramă asemănătoare a provocat suferinţă şi familiei lui Constantin Budescu, un ieşean în vârstă de 74 de ani. În urmă cu doi ani, acesta a mers luni de zile la un Centru Ceragem, situat atunci pe lângă piaţa din zona Alexandru cel Bun. „El se ducea şi făcea aerobic, gimnastică, dansa şi făcea un tratament cu pietre, care cică i-ar fi alungat durerile de spate. Avea probleme cardiace, însă cei de la centru nu i-au cerut niciun document medical pentru a vedea exact cu ce probleme se confruntă şi a nu-l supune tututor programelor, cum făceau şi ceilalţi. Pe data de 6 februarie, acum doi ani, a intrat în stop cardiac în timp ce se afla pe scaun, iar cei de acolo nu i-au oferit ajutor, ci doar au sunat la 112“, a precizat Petronela Budescu, nora bărbatului. Potrivit acesteia, în acel an a fost o iarnă grea, iar pe străzi se circula cu greutate din cauza nămeţilor de zăpadă. Ambulanţa a ajuns după mai bine de 20 de minute, timp în care socrul său a stat pe scaun inconştient şi nimeni nu i-a făcut un masaj cardiac pentru ca inima să-şi menţină activitatea electrică. „A fost resuscitat de medici, dar a murit. Am întrebat atunci cum de nimeni nu l-a ajutat, dar nu am primit un răspuns nici în ziua de azi. Nu aveau niciun cadru medical care să se ocupe de el, iar acolo sunt mulţi vârstnici care pot trece prin aceeaşi situaţie“, a adăugat ieşeanca. Nora bărbatului decedat a precizat că socrul său se ducea gratis la centru, dar fusese convins de cei de acolo să cumpere un aparat. „A venit la mine şi la fiul lui, cumnatul meu, şi ne-a cerut în jur de 4.000 de lei. Era sigur că aparatul face minuni, însă nimeni nu a dat vreo informaţie legată de reacţiile adverse pe care le poate avea. Nu ştim nici acum ce s-a întâmplat. Credem însă că totul a fost din cauza aparatului şi el n-ar fi trebuit să facă acele şedinţe, având în vedere că avea probleme cardiace. Nimeni nu l-a întrebat dacă este sănătos sau bolnav şi i-au făcut de toate. Chiar dacă avea o boală de inimă, socrul meu era un om vioi, care nu zăcea la pat, şi nu ne aşteptam să se întâmple o asemnea tragedie“, a povestit Petronela Budeanu. Băiatul bărbatului era, pe vremea aceea, medic la SAJ Iaşi, însă după incident, la scurt timp, acesta a plecat la muncă în străinătate.

Sursa

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro