Vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, dr. Sandra Adalgiza Alexiu, spune că medicii de familie nu distribuie cardurile pentru că este ilegal. „Trebuia modificată legea, pentru a putea să ne asumăm această sarcină”
Medicii de familie nu distribuie cardurile de sănătate. Deja casele județene de asigurări de sănătate au anunțat că sortează și distribuie cardurile returnate de la Poșta Română. Nici nu am fi putut să facem acest lucru fără ca mai întâi să fi fost modificată Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și normele metodologice de aplicare a acesteia, contractul cadru și normele contractului cadru. Așa cum știți, nu s-au produs aceste modificări legislative, prin urmare cardurile nu se distribuie prin medicii de familie”, a declarat, ieri, pentru EVZ dr. Sandra Adalgiza Alexiu(foto dreapta jos), vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei și secretar al Asociației Medicilor de Familie București. „Cardurile trebuie distribuite către asigurați de către emitentul lor, casa de asigurări, așa cum se întâmplă și în cazul cardurilor bancare și în cazul cărților de identitate emise de Poliție”, a subliniat sursa citată.
În replică, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat pentru EVZ: „Cardurile returnate de Poșta Română, în mare parte ale persoanelor plecate din România dar care au calitatea de asigurați și aici, sunt sortate de casele de asigurări de sănătate, până în jurul datei de 15-20 februarie. În această perioadă asigurații, dacă vin la case, pot să și le ridice, dar după această dată ei pot intra în posesia cardurilor prin intermediul medicilor de familie atunci când au nevoie prima dată de un serviciu medical. Deci nu este adevărat că medicii de familie au fost scoși din ecuația distribuirii acestor carduri. Și pot să vă spun că sunt destul de mulți medici de familie care ne-au cerut să le trimitem aceste carduri.”.
Contre și pe tema cititoarelor de carduri
Reprezentanta Societății Naționale de Medicina Familiei, dr Sandra Adalgiza Alexiu, a precizat că până la acest moment medicii de familie și-au dotat cabinetele cu cititoare de carduri în proporție de 70 la sută. „Nu este finalizată acțiunea de dotare deoarece din lista pusă la dispoziție de Casă doar două-trei sunt așa cum ar trebui, cu tastatură pentru introducerea datelor și a PIN-ului de către asigurat. Și au fost deja epuizate stocurile cu aceste tipuri de cititoare, nu se mai găsesc”, ne-a declarat sursa citată. Aceasta a mai subliniat că pentru restul cititoarelor, ar trebui creat accesul direct al pacientului la computer, laptop care nu se află întotdeauna în camera de consultații.
Chestionat, președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a precizat că situația este tocmai invers: „Din cele 17 tipuri de cititoare, doar două-trei sunt fără tastatură. Toate sunt compatibile cu sistemul. Eu vă pot spune că și medicii de familie care au achiziționat cititoare cu tastatură și cei care au luat fără tastatură sunt foarte mulțumiți de cum funcționează. Și chiar în cazul cititoarelor fără tastatură, care e impedimentul că pacientul trebuie adus la computer? Pacientul vine oricum în fața medicului de familie!”
Dezbatere pe normele metodologice
Ministerul Sănătății va organiza vineri la sediul Institutului Național de Sănătate Publică o dezbatere având ca temă proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul național de asigurări sociale de sănătate, aflat deja în dezbatere publică. Fiecare vorbitor va avea la dispoziție trei minute. Reamintim că proiectul prevede că utilizarea efectivă a cardului național de asigurări sociale de sănătate de către asigurați și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale se va face începând cu 1 februarie 2015. De asemenea, în cazul pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, precum și în situația modificării datelor personale de identificare, costurile aferente eliberării unui duplicat vor fi suportate de asigurat. Titularul sau împuternicitul cardului poate în termen de 15 zile calendaristice de când l-a pierdut, i-a fost furat sau și-a modificat datele personale să solicite prin intermediul casei de asigurări de sănătate eliberarea unui nou card.