Norme Coca 2023 - 2024
Suntem o societate complet imunizată la suferințele altora. Ce nu e al nostru nu ne privește. Ar trebui însă ca, măcar pentru salvarea ultimului dram de umanitate, să depunem câteodată un efort conștient de afundare în grotescul vieții aproape de sfârșit.

Cei mai buni fotojurnaliști încearcă să redea impactul emoțional al epidemiei de Ebola. Noi nu putem să înțelegem. Suntem departe și suntem blocați de prejudecăți. Pentru că mare parte dintre africani trăiesc în sărăcie și în murdărie și nu prea aderă la educația vestică în ce privește munca, igiena, contactele sexuale și protecția împotriva HIV, avem impresia că nu sunt oameni ca noi, cu familii ca ale noastre și cu sentimente ca ale noastre.

Nici eu nu am înțeles. Deși am scris de mai multe ori pe acest subiect, iar pentru asta am dat inevitabil și peste povești ce te pot răscoli, nu am înțeles și nu m-am lăsat răscolită. Nu aș putea să spun exact de ce. Poate că este o consecință naturală a faptului că, atunci când căutăm să le vorbim oamenilor despre lucruri importante, ajungem inevitabil să vorbim doar despre lucruri negative, iar după o vreme acest fapt te imunizează. Sau poate că este doar reflexia societății în individ, nimic mai complicat.

Indiferent de motiv, am căzut „victima” clișeului că o poză face cât 1.000 de cuvinte. Şi mă bucur că am făcut-o. Time a rugat 10 fotojurnaliști care se ocupă de acest subiect să descrie experiențele trăite, împreună cu fotografiile care i-au emoționat cel mai tare (puteți vedea fotografiile aici, dar atenție la conținutul grafic). Pentru fiecare dintre ei, Ebola era doar o chestiune de statistică. Asta până la prima fotografie a unei victime, când, deodată, a devenit parte din realitatea pe care o respirau.

„Am fost cuprins de frică: frica de ucigașul invizibil din încăpere, frica de a nu fi făcut cumva o greșeală, frica de a nu şti dacă sunt bolnav sau nu și frica de posibilitatea de a-mi infecta familia și persoanele iubite. Am vrut cu disperare să ies din cameră, să părăsesc țara, dar nu am putut, am continuat să fotografiez”, povestește Kieran Kesner, după ce a fotografiat prima victimă pe care a întâlnit-o.

„Mă uit neajutorat la bărbat – să îți fi murit cineva iubit și tu nici măcar să nu-ţi poţi lua la revedere. Ăsta e singurul lucru pe care îl mai poți face, dar în aceste situații nu poți, pentru că probabil vei muri și tu”, povestește și fotograful Mohammed Elshamy.

Ebola este o boală care desparte soț de soție, mamă de copil, scrie Glenna Gordon. „Familiile nu au voie să-și ia rămas bun de la cei dragi. Din cauză că se transmite prin atingere, virusul calcă în picioare nevoia umană de contact și legătură strânsă. În această fotografie, asistenții se țin de mână și se roagă înainte de a intra în izolator. Găsesc astfel o cale să aibă contact prin straturile de latex”, spune fotografa.

De ce mă bucur că am găsit aceste fotografii împreună cu descrierile personale ale celor din spatele lentilei? Dintr-un motiv simplu, formulat ca o concluzie: „Nimeni nu vrea să fie singur când înfruntă Ebola. Eu nu sunt o persoană religioasă, dar în astfel de situații nu prea poți să faci nimic, decât să te ții de mâini și să te rogi unul pentru altul”, spune Gordon.

Este mai mult decât reconfortant să știi că, deși tu nu ești capabil de sentimente înălțătoare când vine vorba despre suferința acestor persoane, în iadul de abanos există multă iubire pe lângă moarte și există o nevoie conștientă și necontenită de Dumnezeu. Este mult mai mult decât pot spune despre noi.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro