Medicii de familie din judeţul Arad sunt aşteptaţi în perioada 3-4 noiembrie la Medical Forum, manifestare ştiinţifică organizată de mf - Ziarul Medicului de Familie în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicina Familiei. Tematica Medical Forum 2015 va cuprinde noi componente ce vizează subiecte de actualitate pentru specialitatea de medicina familie din România. În acest an accentul va cădea pe aspecte care vizează “Prevenţia primară, secundară şi terţiară în activitatea medicului de familie”. De asemenea, specialiştii vor aduce în discuţie aspecte privind“Managementul bolnavului cronic în cabinetul medicului de familie”, dar şi noutăţi în ceea ce priveşte “Ghidurile şi protocoalele terapeutice”.

“Medical Forum este o manifestare de suflet pentru medicii de familie. De ani buni transmitem cu rigurozitate colegilor noştri mesaje de imagine, de profesionalism şi de solidaritate în toate oraşele importante ale ţării. Ne ocupăm cu atenţie de profesie, de organizaţiile noastre, dar şi de problemele practice - legislative şi contractuale, de care ne lovim în fiecare zi în cabinetele noastre. Medical Forum un eveniment special care ne oferă anual prilejul să fim împreună şi să aducem la zi problemele noastre”, declară Dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele SNMF.

Medical Forum Arad se va desfăşura la Hotel Continental, Sala Slavici AB, manifestarea fiind creditată de Colegiul Medicilor din România cu 9 puncte EMC.

De asemenea, farmaciştii şi asistenţii de farmacie sunt aşteptaţi în perioada 4-5 noiembrie la Pharma Forum Arad, eveniment organizat de Pharma Business Services sub auspiciile Colegiului Farmaciştilor din România. “Ca în fiecare an, şi ediţiile Pharma Forum din acest an se vor ridica la nivelul aşteptărilor farmaciştilor şi asistenţilor de farmacie. În cadrul Pharma Forum Arad, participanţii vor avea parte de un program ştiinţific şi profesional atractiv. Farmaciştii vor avea ocazia să descopere noutăţi legate de medicamente şi vom dezbate împreună aspectele economice specifice segmentului farmaceutic. Cele două direcţii pe care se axează evenimentul - ştiinţific şi profesional, sunt foarte importante, cu atât mai mult cu cât informaţiile sunt puţin accesibile. Aşadar, Pharma Forum va fi de un real folos pentru farmaciştii ieşeni, dar şi pentru cei din celelalte oraşe viitoare gazde”, declară Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa, Preşedintele CFR.

Programul ştiinţific al Pharma Forum Arad este moderat de preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa. Printre personalităţile care au fost invitate în calitate de speakeri se numără: Prof. Dr. Doina Dragănescu - Prodecan Facultatea de Farmacie, UMF "Carol Davila" Bucureşti, Farm.S imona Ardelean - Preşedinte Colegiul Farmaciştilor Arad, Prof.Dr.Podea Marina Delia, Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară.

Pharma Forum Arad se desfăşoară la Hotel Continental, manifestarea fiind creditată de Colegiul Farmaciştilor din România cu 16 puncte EFC şi în curs de acreditare de OAMGMAMR. Pentru mai multe informaţii privind agenda celor două evenimentule şi speakeri, vizitaţi site-ul www.pharma-business.ro.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro