Norme Coca 2023 - 2024
Situatia este tot mai ingrijoratoare in spitalele din Moldova. Medicii, satui de promisiuni si constienti ca minunile anuntate nu se vor infaptui prea curand, au luat calea strainatatii. Zeci de medici, asistente medicale si infirmiere au solicitat certificate profesionale curente pentru a putea pleca sa lucreze in strainatate. Decizia au luat-o si multi medici de familie. Pe baricade au ramas specialistii varstnici. Multi au peste 60 de ani. Foarte putini sunt cei cu varste intre 30 si 40 de ani sau sub 30 de ani.
Nu sunt bani de salarii

La Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau este criza de medici in sectiile Pediatrie, Neuropsihiatrie Infantila, Ortopedie si Medicina Muncii, iar activitatea se desfasoara cu greutate. Probleme sunt si la sectia de Radioterapie, unde ar fi nevoie si de modernizari. In schimb, la SJU Piatra Neamt ar mai fi nevoie de vreo 60 de doctori. "Avem acoperite toate specialitatile, dar nu cu numarul de medici de care este nevoie. Nu vom avea niciodata numarul necesar fiindca nu sunt fonduri pentru salarii", a spus dr. Ioan Lazar, managerul SJU. Si la unitatile medicale din Botosani sunt probleme de personal, dar solutii nu se intrevad tot din cauza greutatilor financiare. La Spitalul Judetean "Mavromati" este o continua lupta pentru putere, iar managerii sunt schimbati macar o data pe an.

Criza in toate spitalele din Vaslui

La Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) s-a ajuns ca o asistenta sa supravegheze si 50 de bolnavi in tura de noapte. Volumul de munca al cadrelor medicale este deja de trei ori mai mare decat cel avizat de normativele legale. "Avem 1.068 de posturi ocupate dintr-un numar de 1.641 normate. Medici ar trebui sa avem 213, dar sunt angajati doar 140. Si la asistentele medicale situatia este critica, fiind aproximativ 700 de posturi normate, dar avem ocupate doar 506. La capitolul personal auxiliar sunt aproape 500 de posturi normate, dintre care doar 262 sunt ocupate", a declarat managerul spitalului, Ana Rinder. La spitalul din Husi au tot fost probleme la Compartimentul de Primire Urgente, iar unitatea sanitara functioneaza cu mult sub jumatate din schema de personal. Potrivit normativului, nu mai putin de 70 de medici ar trebui sa isi desfasoare activitatea, dar asistenta este asigurata de doar 26 de specialisti.

Prea putini medici de familie

In judet ar mai fi necesari 20 de medici de familie, mai ales in mediul rural. La Vaslui este necesar doar un singur medic, la fel si la Negresti si Murgeni. Este criza de medici si la Spitalul Municipal de Urgenta "Elena Beldiman" din Barlad, care are ocupate 135 de posturi de medici din cele 169 normate si 441 de posturi de asistenti ocupate, din cele 521 normate. Nici in cazul asistentilor medicali lucrurile nu stau mai bine, fiind ocupate doar 187 de posturi din cele 660. La Husi, din 81 de posturi de medici sunt ocupate doar 51, iar din 227 de posturi de asistenti, sunt ocupate 132. La Spitalul de Psihiatrie Murgeni, desi sunt doar 10 posturi de medic si 49 de asistenti, sunt ocupate doar sapte posturi de medic si 27 de asistenti.

Lucia HACMAN

Potrivit datelor Colegiul Medicilor din Romania, anual intra in sistem 3.000 de medici si ies aproximativ 3.500 (prin migratie, pensionare si deces).

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro