280743-medicaDoctoriile care rămân pe stoc ca urmare a prescrierilor fictive sunt scoase din ţară sau vândute VIP-urilor, deşi statul plăteşte o dată pentru ele. Germania şi Marea Britanie sunt principalele destinaţii.

Deşi la limita moralităţii, comercializarea medicamentelor în UE este o practică perfect legală. Dincolo de aceasta, există şi o faţă penală a exportului, întemeiată pe fraudă. În această practică, distribuitorii farmaceutici sunt pionii principali, iar modelul este practicat pe scară largă.

Prescrieri pentru morţi!

Mai exact, directorii de vânzări motivează medicii să prescrie fictiv anumite medicamente scumpe. "Filiera e următoarea: directorul ia legătura cu diverşi medici care în cazul persoanelor internate cer medicaţie, care nu ajunge la acel bolnav, sau emit cererile în ziua în care pacientul moare, dar o înregistrează măcar cu o o zi înainte de pronunţarea decesului", ne-au declarat surse din industria farmaceutică.

Este vorba de medicamente necesare în cancer sau alte boli grave, ce ajung şi la mii de euro. "Medicamentele se întorc tot în companie şi ajung la export sau intră la bursa neagră, cumpărate de bogaţii care nu mai aşteaptă săptămâni sau luni", adaugă sursa citată. Reprezentanţii Asociaţiei Distribuitorilor Farmaceutici nici nu confirmă, nici nu infirmă această practică. "Exportul paralel pe cale fictivă este penal şi, chiar dacă se face, toţi se feresc să vorbească", recunoaşte Robert Popescu, preşedintele ADRFR.

O nouă iniţiativă a Ministerului Sănătăţii ar putea încuraja exportul paralel. Este vorba de limitarea discounturilor la marfă acordate distribuitorilor la 20% din volum. Măsura se aplică doar medicamentelor compensate. "Discounturile acordate nu se fac la preţ, aşa cum în mod intenţionat induce în eroare ministrul. Reducerea de preţ ar atrage şi o reducere a preţului de raft. În realitate, discountul e la marfă", spune expertul Sorin Paveliu.

De ce dispar doctoriile ieftine

În cazul medicamentelor generice, prin discounturile în natură sunt afectaţi direct pacienţii. "Medicamentele care dau preţul de referinţă (cele mai ieftine) ocupă doar 2% din piaţă, cel mai bine vânzându-se cele mai scumpe generice. De ce recomandă farmacistul medicamentul scump? Pentru că aici primeşte discount în natură care depăşeşte de multe ori adaosul stabilit de MS".

Aşa se face că medicamentele generice cele mai ieftine dispar unele câte unele, luând calea exportului. "Ministrul Sănătăţii, odată ce recunoaşte existenţa acestui mecanism de promovare a vânzărilor, nu înţelege să-l eradicheze, ci vrea să-l legifereze la limita practicată în mod curent", conchide Paveliu.

"Paradisurile" pastilelor

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, Germania a fost anul trecut cea mai mare destinaţie pentru exporturile paralele de medicamente din România, valoarea livrărilor ridicându-se la peste 250 de milioane de euro, urmată de Marea Britanie, Rusia, Franţa, Danemarca, Ucraina, Belgia, Bulgaria, Olanda şi Polonia. Exportul paralel este încurajat şi de faptul că România are cele mai mici preţuri de referinţă la medicamente din Europa. Distribuitorilor le convine, aşadar, să cumpere ieftin din ţara noastră şi să vândă la preţuri cu 30-40% mai mari.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro