Fostul șef al Corpului de Control al premierului Dacian Cioloș, Valentin Mircea, susține, în cazul scandalului din CNAS, că "nu este exclus ca Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) să fi fost intenționat blocat pentru a se putea face frauda cu decontări".
Autor Iulia Iancu Sursa Romanialibera.ro
"Controlul nostru s-a referit și la astfel de aspecte, de decontări false. A fost pornit de la softul care se tot defecta, însă problema avea la bază o serie de proceduri, foarte multă hârtie, se tot plimbau dosare pe acolo… În general, dacă în decursul controlului se identifică probleme ce pot ține de competența DNA, acestea sunt sesizate imediat, nu se așteaptă finalizarea controlului.