Dacă ai făcut vreodată o injecţie, ştii că este adevărat: timpul pe care îl petreci aşteptând înţepătura acului este de nesuportat, depăşind chiar momentul cu adevărat dureros în care acul îţi intră în piele.

Aşteptarea şi imaginarea durerii sunt mult mai îngrozitoare ca durerea însăşi, conform unui nou studiu realizat de cercetătorii britanici de la Institutul pentru Inovaţie în Sănătate, Colegiul Imperial Londonez şi Institutul Neuroştiinţelor care aparţine de Universitatea din Londra.

În cadrul studiului, cercetătorii au realizat două experimente: primul experiment a implicat supunerea participanţilor la studiu la şocuri electrice la mâini. Participanţii puteau alege dacă să simtă acele şocuri electrice mai devreme sau mai târziu, adică în câteva secunde sau după 15 minute, conform „Huffington Post“.
La nivel de grup, participanţii au preferat durerea imediată, chiar dacă implica mai multe şocuri electrice, confirmând astfel existenţa unui efect psihic puternic la gândul unei dureri viitoare“, au notat cercetătorii în studiul lor.
În cadrul celui de-al doilea experiment, participanţii decideau momentul unei programări la dentist(care presupunea o intervenţie dureroasă). Alegerea implica dacă vor programarea „astăzi“ sau peste 237 de zile. În cadrul experimentului li s-a descris şi nivelul de durere pe care l-ar experimenta în cadrul programării de „astăzi“, dar şi cel din viitor care era mult mai mic.
Rezultatul celui de-al doilea experiment a semănat foarte mult cu primul. „La nivel de grup, participanţii au demonstrat o preferinţă puternică pentru programarea la dentist rapidă, chiar dacă i-ar fi durut mai rău“, continuă cercetătorii.
În total, participanţilor la studiu le-a fost mai frică de frica durerii, decât de durerea însăşi. „Oamenii au preferat să sufere durerea mai curând şi au fost chiar dispuşi să suporte o durere mult mai mare în prezent, numai să scape de ea“, conchid cercetătorii.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro