Expertii care se vor pronunta în trei presupuse cazuri de malpraxis, pentru care mai multi fosti pacienti au depus plângere, au fost desemnati la nivelul Directiei de Sănătate Publică (DSP) Galati, a anuntat miercuri seful institutiei, Valentin Boldea.
Dintre cele trei cazuri, unul s-a petrecut anul trecut, iar două, în acest an. Este vorba despre o femeie căreia, în luna ianuarie a acestui an, i s-a amputat un picior la Spitalul Judetean Sf. Apostol Andrei, după ce a suferit o banală căzătură pe gheată.
Al doilea caz, de asemenea medtiatizat, înregistrat în acest an, este al bebelusului născut la Maternitatea Buna Vestire, a cărui mamă a reclamat că a fost tratat necorespunzător la spital si că doctorii au observat abia la externare că micutul avea o fractură.
Potrivit sefului DSP Galati, cei trei experti care vor analiza cele trei situatii au fost desemnati prin tragere la sorti. Pentru eliminarea oricăror suspiciuni, procedura prevede ca expertii să nu fie din judetul pe raza căruia s-a produs cazul respectiv. Săptămâna viitoare, persoanele care au depus reclamatiile de malpraxis vor afla si care sunt onorariile expertilor, bani pe care trebuie să îi achite dacă doresc continuarea anchetelor.
Conform procedurii, după finalizarea anchetei desfăsurate de expert, DSP Galati trebuie să dea un verdict dacă a fost sau nu caz de malpraxis. În baza deciziei si a expertizei, familia sau persoana care a depus plângerea poate folosi acel document în instantă, unde se îndreaptă împotriva medicului sau medicilor pe care îi acuză de malpraxis.
Conform legii, DSP Galati trebuie să se pronunte în maxim 90 de zile de la data depunerii reclamatiei de malpraxis. În medie, anual, la DSP Galati se primesc zece plângeri de malpraxis.