Norme Coca 2023 - 2024

Pornind de la un simplu joc, cercetătorii din Basel au reuşit să obţină prima reţea de gene care pot fi controlate prin puterea gândului.

Undele cerebrale generate de gânduri pot să cotroleze conversia genelor în proteine. Cercetătorii au pornit de la un joc, Mindflex, în care undele cerebrale erau folosite pentru a ghida o minge în timpul unei curse cu obstacole.

Proiectul a fost realizat de oamenii de şiinţă de la Departamentul de Biosisteme din cadrul Universităţii Basel, sub coordonarea lui Martin Fussenegger.

Prin noua metodă, undele cerebrale sunt transferate wireless la o reţea de gene şi controlează expresia acestor gene în funcţie de tipul de gânduri emis.

Undele sunt preluate de o cască EEG (electroencefalogramă), apoi sunt analizate şi trimise prin Bluetooth la un aparat de control, care le transformă în câmp electromagnetic, acesta alimentând un implant cu curent de inducţie.

În acest implant se aprinde un LED care emite lumină în infraroşu, luminând astfel o cameră cu culturi de celule modificate genetic. Când sunt luminate, aceste celule încep să producă proteina dorită.

La test au fost folosite implanturi cu cultură de celule în şoareci. Mai mulţi oameni au controlat prin puterea g\ndului aceste celule.

Unul s-a concentrat foarte mult, altul a meditat profund, iar al treilea a folosit bio-feedback, observând direct LED-ul şi încercând să-l aprindă sau să-l stingă în mod conştient. Proteinele obţinute în aceste trei situaţii erau diferite.

Cercetătorii speră ca pe viitor să poată realiza un implant care va fi comandat prin puterea gândului şi care îi va ajuta pe bolnavii care suferă de afecţiuni neurologice.

Sursa: Science Daily

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro