Co-președintele Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, continuă șirul atacurilor la adresa social-democraților.

În contextul în care luni a fost prima zi de funcționare a cardului de asigurat, liderul PNL a transmis, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina de socializare, un e-mail primit de la un medic primar care acuză că „sistemul informatic , atat de scump si de mediatizat, nu este functional, ca aduce mari prejudicii pacientilor dar si noua, medicilor”.

„Am primit un email pe care vreau să îl popularizez pentru că așa arată România reală atunci când PSD creează haos, prin incompetență și dezinteres”, a fost mesajul transmis de Alina Gorghiu.

11068304_898300416901881_6824891743242649463_n

„Buna ziua doamna deputat,

Astazi este prima zi de functionare a cardului de asigurat. Toate serviciile – consultatii, retete compensate, trimiteri spital, laborator, alti specialisti – se valideaza cu cardul de asigurat: pacientul vine la consult, prezinta cardul si primeste servicii medicale. Masura am asteptat-o si eu dar si majoritatea medicilor de familie. Am crezut ca acest card va functiona precum cel bancar: introduci cardul in cititor, introduci codul PIN si in cateva secunde beneficiezi de validarea serviciului. Din pacate nu este asa. Astazi a fost o zi de cosmar care arata ca sistemul informatic, atat de scump si de mediatizat, nu este functional, ca aduce mari prejudicii pacientilor dar si noua, medicilor. Erorile pe care le da sistemul, timpul de asteptare pentru validarea cardului, pentru validarea serviciului efectuat, pentru scrierea retetei si trimiterea in sistem si apoi printarea ei, depaseste orice limita de asteptare: peste 20 de minute pentru fiecare pacient. Este degradant pentru noi care in loc sa folosim timpul alocat de 15 minute pentru o consultatie, informatii medicașe, preventie, suntem obligati sa pierdem timpul in fata monitoarelor. Este bataie de joc. Va solicit insistent sa faceti demersurile necesare pentru a bloca functionarea acestui sistem pana cand CNAS nu-l face functional. Nu stiu care este cauza – softul, serverul – dar asa nu se poate lucra. Domnul presedinte Ciurchea afirma ca sistemul functioneaza greu pentru ca sunt 9.000 utilizatori pe minut. Pai daca sunt atat de multi, domnia sa nu putea anticipa acest lucru cand i-a dat drumul si sa ia masuri sa nu existe blocaje? Tot domnia sa adirma ca se vor valida serviciile si retelele, dar in baza legala. Baza legala spune clar ca de la 1 Mai toate serviciile se vor valida/deconta numai cu cardul. Ce vom face peste un an sau doi cand va veni Curtea de conturi si ne va imputa serviciile nevalidate de sistem? Vom plati noi impotenta guvernantilor? Nu mi se pare corect.
Joi, 29 aprilie am facut un film despre activarea cardului.

Am facut inregistrati si azi privind modul de functionare a cardului dar din cauza datelor cu interes personal nu le pot face publice. Sunt zeci de minute pierdute in dauna actului medical, al pacientilor.

Cu stima,
Dr. C.P,
Medic primar”, a fost mesajul transmis de medic.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro