Norme Coca 2023 - 2024

Acuzaţia o lansează chiar oficialii CJ, instituţie care administrează spitalele din Braşov.

Transmiterea parafelor unor înlocuitori rezidenţi de către medicii specialişti, pe timpul gărzilor la care aceştia nu se prezintă, nu este o noutate la Spitalul Judeţean şi se întâmplă chiar şi în Unitatea de Primiri Urgenţe, cel puţin aşa susţine Mariana Câju, preşedintele Comisiei de Sănătate din cadrul CJ Braşov. Potrivit acesteia, controlul Comisiei de Anchetă din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, la Direcţia de Sănătate din subordinea forului, dar şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, a scos la iveală o serie de probleme şi nereguli. Intenţia Comisiei de Anchetă este acum de a prelungi acest control şi a-l extinde şi la celelalte unităţi sanitare administrate de către autoritatea judeţeană. „Comisia de Sănătate a cerut o anchetă la Direcţia de Sănătate din cadrul CJ, pentru a vedea dacă s-au îndeplinit atribuţiile pe care le avea în legătură cu cele întâmplate. Ancheta este în curs, dar sunt nereguli, aşa cum am anticipat, şi urmează ca raportul final să îl facem public”, a explicat Mariana Câju.

Liniile de gardă, aprobate „în secret”
Printre nereguli se numără faptul că nu există un raport anual de control al acestei Direcţii la cele şase unităţi sanitare subordonate, singurele controale efectuate făcându-se în baza unor sesizări de la pacienţi. Mai grav este că nu există un registru al acestor rapoarte , dar nici măsuri sau recomandări luate în urma acestor controale. „Nu există nici rapoarte de informare a Consiliului Judeţean, care nu avea de unde să ştie ce se întâmplă în spitale, fiindcă acestea erau manageriate de către CJ Braşov prin intermediul acestei direcţii. Astfel, există o culpă comună a şefului Direcţiei de Sănătate (Gabriel Stanciu – n.red.), dar şi a managerului Spitalului Judeţean, Adrian Albotă, pentru că liniile de gardă nu au fost aprobate conform legii de către plenul Consiliului Judeţean. Am descoperit că cererile pentru liniile de gardă se aprobau doar de către şeful Direcţiei de Sănătate a Consiliului Judeţean. De fapt el nu putea să semneze documente, pentru că Direcţia de Sănătate a CJ nu are personalitate juridică”, a subliniat Mariana Câju. Aceasta a precizat că vor fi luate măsuri în cadrul acestei Direcţii. „Domnul director a fost în concediu medical atât în această perioadă cât a avut loc controlul Ministerului Sănătăţii, cât şi la controlul anterior de la minister”, a precizat consilierul judeţean.

Specialiştii, înlocuiţi de rezidenţi doar cu parafa
şi la Spitalul Judeţean sunt o serie de probleme destul de grave, susţine Câju. Astfel, utilizarea parafelor unor specialişti în timpul gărzilor la care aceştia nu se prezintă de către rezidenţi, nu este o noutate. Chiar şi  un consilier local braşovean a avut parte de o astfel experienţă neplăcută chiar la Unitatea de Primiri Urgenţe a Judeţeanului, unde a fost consultat de un medic rezident, care apoi i-a recomandat pacientului să meargă la cabinetul privat al medicului specialist care ar fi trebuit să fie de gardă. „La cabinetul privat l-a găsit însă tot pe medicul rezident, care i-a prescris un tratament care nu a fost bun pentru afecţiunea pe care o avea şi care i-a făcut mai mult rău”, a explicat Câju. În conformitate cu actele verificate de către Comisia de Anchetă, şi conducerea Spitalului Judeţean a efectuat anul trecut unele controale pentru a vedea dacă personalul îşi face datoria sau nu. „S-a verificat dacă sunt la serviciu, o liftieră, o asistentă şi o farmacistă, dar nici un medic nu a fost verificat dacă îşi respectă programul de lucru sau nu”, a explicat Câju.

„Enigma” ambulanţei
Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte ambulanţa Spitalului, Comisia de Anchetă a cerut conducerii unităţii sanitare să prezinte cererea prin care a solicitat cumpărarea unei ambulanţe, ţinând cont că managerul unităţii, dr. Adrian Albotă, a susţinut că a făcut acest lucru. În propunerile de investiţii ale spitalului, pentru care s-au solicitat bani de la CJ Braşov pentru 2015 nu apare însă nici o ambulanţă.

„Nu credem că este normal să răspundă doar şoferul pentru că se transportau pacienţii într-o salvare veche cu probleme tehnice. Există mai multe solicitări de la Biroul Administrativ al Spitalului către conducerea acestuia în vederea achiziţionării uni noi ambulanţe şi casarea celei vechi, care avea o stare tehnică necorespunzătoare. Considerăm că nu avem nevoie de manageri politiceni, ci de manageri administratori. Actualul manager poate să dea concurs pentru ocuparea postului, iar dacă vrea să facă politică, poate candida şi să obţină votul cetăţenilor”, a punctat consilierul judeţean. Aceasta a mai menţionat că, într-o lună şi jumătate, cel mult două, toate spitalele din Braşov vor avea manageri care vor fi numiţi pe post în urma unui concurs. De asemenea, în şedinţa de plen de miercuri a fost adoptată noua componenţă a Consiliilor de Administraţie ale spitalelor, reprezentanţi ai preşedintelui CJ Braşov în acestea fiind angajaţi ai aparatului de specialitate ai Consiliului Judeţean şi nu politicieni, cum se întâmpla până acum.

Sursa

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro