Norme Coca 2023 - 2024

Deşi creşterile salariale ale medicilor au fost anunţate de la Palatul Victoria de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu şi de premierul Ponta, surse guvernamentale au declarat pentru gândul că lucrurile nu au fost clar stabilite. Majorarea salariilor medicilor se va face de la 1 octombrie 2015, dar discuţiile se poartă la Ministerul de Finanţe la ce se va aplica acel procent de 25%. Dacă premierul şi ministrul Sănătăţii au precizat că salariile vor creşte, surse din Ministerul de Finanţe au declarat pentru gândul că această creştere se va aplica doar sumei în plus obţinută de fiecare categorie de bugetari prin noua lege a salarizării.

Potrivit surselor citate, majorarea nu se va aplica la întregul salariu.

Mai mult, la ministerul de Finanţe se lucrează la o metodologie prin care această creştere să nu fie aplicată şi personalului tesa care lucrează în sistemul medical.

Surse guvernamentale au precizat pentru gândul că ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a propus o majorare a tuturor salariilor din sistemul bugetar cu 20% de la 1 noiembrie, dar măsura nu a fost susţinută în Guvern. Măsura era menită pentru a nu genera un noul val de cereri din partea altor categorii în afara medicilor.

Potrivit surselor din Ministerul de Finanţe, pentru celelalte categorii de bugetari, creşterile salariale se vor face în funcţie şi de majorările primite anterior. Astfel, profesorii vor primi mai puţin decât medicii pentru că au primit deja o mărire salarială în luna martie.

O altă discuţie care se poartă la Ministerul de Finanţe este legată de impozitarea şpăgii medicilor. Finanţele consider că măsura este greu de aplicat, punându-se problema cum se impozitează ”găina” care este adusă unui doctor.

Premierul Victor Ponta a spus că un medic poate primi o atenţie din partea unui pacient, dacă aceasta se realizează benevol, după terminarea actului medical şi dacă este declarată.

Ministerul de Finanţe vrea ca orice creştere salarială pentru bugetari care are loc în această perioadă să fie ulterior regăsită în noua lege a salarizării, iar cei care au obţinut majorări în avans, să aibă creşteri mai mici prin noua lege.

Sursa

 

Urmareste video - Declaratia Primministrului Ponta

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro