Haosul cardurilor de sănătate ne înfățișează un Guvern urechist, care nu este capabil să-și implementeze nici măcar propriile programe și un premier guraliv care nu se pricepe decât la a trăncăni, de dimineața până seara, despre opoziție.
Un număr însemnat de români nu și-au primit cardurile, serverele se blochează și cardurile nu pot nu pot fi validate.
Decontarea este incertă, iar informarea populației a lipsit cu desăvârșire, motiv pentru care românii tind să folosească la bancomate aceste carduri care sunt, conform CNAS, ”unicul instrument de decontare și validare a serviciilor medicale”.
Toate acestea pot conduce, potrivit Societății Naționale de Medicină a Familiei, la externarea masivă a pacienților, cu diverse afecțiuni și la neprimirea în spitale a celor care nu posedă carduri de sănătate.
De asemenea, spun specialiștii și medicii de familie, există riscul creării unui adevărat haos, atât în cabinetele medicale, spitale, cât și în farmacii.
Ce face Prim-ministrul României într-o astfel de situație?
Îl felicită pe ministrul Bănicioiu pentru succesul înregistrat. Impostură, incompetență și iresponsabilitate - acestea sunt caracteristicile reale ale Guvernului PSD, în frunte cu Prim-ministrul României, după trei ani de activitate.
Alina Gorghiu
Sursa FB