Aceasta deşi CJAS poate deconta astfel de servicii, iar cererea în mod sigur există din partea familiilor cu bolnavi în stare terminală.
Sistemul sanitar ieşean caută încă soluţii la problemele ridicate de îngrijirea persoanelor vârstnice. Reprezentanţii asociaţiilor ieşene de pensionari au cerut ieri autorităţilor sanitare detalii cu privire la serviciile medicale asigurate persoanelor de vârsta a III-a.
„Mulţi bătrâni au copiii plecaţi în străinătate, deci practic sunt singuri. Vârstnicii se ajută între ei, ca vecini, există şi fundaţii care mai ajută la cumpărături, la mâncare, la curăţenie, dar asta nu este suficient. Nu oricine are printre vecini pe cineva care să-i poată face o injecţie, să-i recomande un medicament sau să o panseze“, a spus Magdalena Lupu, preşedintele uneia dintre asociaţiile de pensionari.
„De cele mai multe ori, rudele se ocupă de asistenţa medicală a vârstnicilor. Sunt probabil alţii care nici nu se gândesc că pot cere acest ajutor. În medie, noi decontăm servicii de asistenţă la domiciliu pentru 300-400 de cazuri. Alte 50-100 rămân neaprobate, pentru că se depăşeşte plafonul alocat“, a explicat medicul şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Corina Gâscă.
Conform precizărilor acesteia, în Iaşi nu-şi desfăşoară activitatea niciun furnizor de îngrijiri paliative la domiciliu. Singura soluţie pentru bolnavii incurabili aflaţi în fazele terminale ale bolii este să se adreseze spitalelor private care oferă astfel de îngrijiri.
„Am chiar eu un astfel de caz acasă. Să duci bolnavul la spital înseamnă să plăteşti vreo 200 de lei pe zi. Cine are banii ăştia?“, a întrebat Vasile Manolache, preşedintele Uniunii Judeţene a Persoanelor Vârstnice.
Citeste si