Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IBCvT) Târgu Mureș, dr. Horațiu Suciu, a anunțat duminică, într-o conferință de presă, reluarea activității de transplant de cord, după mai bine de doi ani de întrerupere, prin efectuarea unui transplant la un pacient în vârstă de 32 de ani, Florin Calancea, din localitatea Glodeni Deal, județul Dâmbovița.

"Activitatea de transplant cardiac s-a reluat efectiv la Târgu Mureș, prin efectuarea unui transplant în Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant. Transplantul s-a efectuat la un pacient de 32 de ani din județul Dâmbovița, aflat într-o stare avansată de insuficiență cardiacă, diagnosticul fiind cardiopatie dilatativă, un pacient aflat în evidența noastră pe lista de așteptare de aproximativ un an și jumătate. Cordul s-a prelevat la Spitalul Județean Baia Mare de o echipă condusă de dr. Cosmin Opriș, care s-a deplasat acolo sâmbătă seară, iar în cursul nopții a efectuat prelevarea cordului. De la acel donator — un pacient de 26 de ani, victima unui politraumatism — s-a prelevat și ficatul și cei doi rinichi. Codul a ajuns la noi în clinică în jurul orei 3,00 (în noaptea de sâmbătă spre duminică — n.r.), intervenția a durat aproximativ șapte ore și s-a încheiat cu succes, un lucru care ne bucură pe toți. În acest moment pacientul este în Terapie Intensivă într-o stare generală bună (...) Suntem optimiști într-o evoluție favorabilă", a declarat dr. Horațiu Suciu.

El a spus că acest transplant este primul după peste doi ani în care activitatea aceasta a fost întreruptă — din cauza desființării IBCvT în anul 2011, după care a fost reînființat și a necesitat reacreditare. Important este că "am dovedit, atât noi, cât și întregul personal că în IBCvT continuă să se facă performanță, iar acest lucru îl vom dovedi în continuare", a afirmat dr. Horațiu Suciu.

Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a IBCvT Târgu Mureș a spus că, deși s-a reușit reacreditarea activității de transplant încă de la sfârșitul anului trecut, aici nu s-a efectuat niciun transplant din cauza faptului că nu s-a găsit niciun cord compatibil.

"Din păcate, nu a existat niciun cord compatibil. A crescut foarte mult rata donării, este un lucru foarte bun, dar așa cum am mai menționat în anumite intervenții, am subliniat că pacienții de la care se poate preleva cordul, donatorii, trebuie să îndeplinească niște condiții un pic mai speciale, sunt și lucruri legate de vârstă, în primul rând, și de anumite condiții hemodinamice și anumite condiții metabolice pentru ca acel donator să fie eligibil pentru transplant cardiac. Dacă ar fi vorba despre o proporție, aș spune că în literatura de specialitate cordul se poate preleva la aproximativ 10 până la 30% dintre donări, deci din 100 de donatori pentru ficat sau pentru rinichi, cordul se poate preleva în aproximativ 10 până la 30%, aici depinzând de țări și sistemele de sănătate. Nu a fost din păcate, în această perioadă, nici un donator, am fost foarte aproape, în luna ianuarie să efectuăm un transplant, echipa s-a și deplasat într-o locație pentru acest lucru, dar s-a amânat în ultimul moment tocmai datorită unor probleme pe care le prezenta donatorul", a afirmat dr. Horațiu Suciu.

El a precizat că deși a crescut foarte mult rata donării, precum și vârsta pacienților de la care se prelevează celelalte organe, nu în toate cazurile cordul poate fi prelevat.

Lucreția Calancea, mama pacientului, a declarat că fiul ei, Florin, a lucrat în Grecia timp de șase ani, ca mecanic auto, împreună cu fratele lui mai mare, s-a reîntors acasă unde și-a construit o casă și voia să își întemeieze o familie, însă s-a îmbolnăvit grav. Ea a spus că, în urmă cu o zi, fiul ei era internat la Târgoviște, iar vestea găsirii unui cord compatibil a fost primită cu mare bucurie.

Pacientul a fost transportat la Târgu Mureș cu o ambulanță.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Ștefan Gabrea)

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro