În laboratorul de printare 3D al Universității din Alabama (UA) a fost reprodusă prima secvență ADN G-quadruplex pentru a-i putea studia structura moleculară.

Cercetătorii au produs un model din plastic, la scară mult mai mare, care poate fi observat cu ochiul liber, folosind datele de cristalografie cu raze X ale unei molecule G-quadruplex.

Dr. Vincent F. Scalfani, custodele departamentului de inginerie și știință al bibliotecii UA, a colaborat cu Doctorii Stephan A. Ohnmacht și Stephen Neidle, ambii fiind cercetători de la Școala de Farmacie a Colegiului Universitar din Londra pentru a transforma aceste date într-un model 3D digital pe care să-l poată crea cu ajutorul imprimantei 3D.
„Pregătirea secvenței ADN a G-qaudruplex pentru printarea 3D a fost o provocare și a împins mai departe limitele pe care le credeam posibile în laboratorul UA 3D. Această structură este extrem de complexă, conținând mai multe zone de grupuri funcționale suprapuse (quadruplex), toate fiind înconjurate de câte o verigă (elementul de bază al ADN-ului). G-quadruplex-ul printat 3D este extraordinar; se pot observa toate fațetele și unghiurile, întreaga simetrie din cadrul moleculei”, spune Scalfani.
Modelul 3D al ADN-ului G-qaudruplex va fi folosit pentru a ajuta studenții și cercetătorii să vizualizeze structura moleculei, acesta fiind deja folosit în studiile preclinice ale cercetării cancerului pancreatic. Înainte, cercetătorii trebuiau să se bazeze doar pe imagini bidimensionale.
„Avantajul de a avea un model palpabil este inimaginabil; vizualizarea spațiilor dintre legături, a interacțiunilor electrostatice și a unghiurilor este extrem de ușoară și permite optimizarea acestor molecule anti-cancerigene”, spune Ohnmacht.

Sursă: Universitatea din Alabama via Gizmag

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro