Unii au plecat imediat după Revoluţie, alţii pe masură ce îşi încheiau studiile, deşi în anii ‘90-2000 diplomele nu erau recunoscute automat şi trebuiau să o ia de la capăt, cu echivalare şi examene care nu se mai încheiau. Pe la sfârșitul deceniului trecut, erau însă căutați acasă și aduși în Franța, să umple locurile dezertate de către medicii autohtoni. Unii sunt aici chiar de pe vremea vechiului regim. Medicii români se numără cu miile, de la generalişti în câte un sătuc pierdut, până la mari specialişti în spitalele şi universităţile pariziene şi marile oraşe.
Dacă în primii ani erau primiţi cu reticență, adesea mai prost plătiți decât omologii lor francezi sau victime ale reţelelor de recrutare care le percepeau o taxă, de câţiva ani medicii şi cadrele medicale de origine română şiau făcut un renume. „Azi, dacă spui că eşti român eşti mai degrabă favorizat”, spune doctorul Cornelius Chiriţă. El însuşi instalat în Nisa, Cornelius Chiriţă a emigrat în 1989 mai întâi la Bruxelles, unde a trebuit să refacă ultimii trei ani de studiu. Ca să îşi plătească studiile a lucrat în paralel în spitale, azile şi chiar în construcţii, în week end-uri. „Aveam trei slujbe că să răzbesc! ”, mărturiseşte el. Azi, este unul dintre cei mai mari specialişti în neuropsihiatrie, disputat de spitalele din Nisa şi Marsilia, face cercetări la Spitalul Pasteur şi la Centrul An toine Lacasagne de luptă împotriva cancerului. Specializat în psiho - oncologie, predă la CHU din Nisa această disciplină nou venită în cancerologie: „După 2010, lucrurile s-au schimbat. Medicii români au venit în masă şi avem câteva sute în Nisa şi împrejurimi. La Nisa avem doi chirurgi care sunt extrem de apreciaţi, un anestezist foarte bine cotat şi el, şi nenumăraţi generalişti. Pot spune chiar că de vreo doi-trei ani, ca român, eşti favorizat, pentru că medicii români au tras în sus nivelul şi exigenţele tuturor. Singura noastră problemă este cu imaginea pe care o dau despre România cerşetorii şi delicvenții care ne-au umplut străzile”.
