România, ţara din Europa în care mor cei mai mulţi copii născuţi prematur, taie din bugetul alocat secţiilor în care sunt îngrijiţi bebeluşii. Medicii de la terapie intensivă din maternităţi trag un semnal de alarmă: banii pentru tratamente s-au înjumătăţit anul acesta şi nu vor avea fonduri să asigure, până la finalul anului, supravieţuirea copiilor. Ministrul Sănătăţii le cere să se descurce cum pot şi spune că abia în vară, la rectificare, le va da mai mulţi bani.

Copii născuti prematur de la secţia de terapie intensivă de la Spitalul Ion Cantacuzino din Bucureşti sunt conectaţi la aparate performante, cu medicamente scumpe, iar doctorii fac eforturi să îi ţină în viaţă. Numai că strădania lor nu este sprijinită şi de Ministerul Sănătăţii. Anul acesta, fondurile alocate pentru îngrijirea acestor copii sunt cu 60 la sută mai mici faţă de 2013.

Aici avem un copil care a avut 1.080 de grame la naştere. O să mai dureze cam două luni până îl externăm. Aici sunt doi gemeni un pic mai mărişori, de 1.600 şi 1.900 de grame, dar va dura o lună până la externare”, spune dr. Andrei Crăciun, şeful secţiei de neonatologie de la Spitalul Cantacuzino.

Tratamentul pentru un nou-născut poate ajunge la 10 mii de euro. Asta în vreme ce întreg bugetul este de 75.000 de lei, adică aproape 17.000 de euro. Situaţia este asemănătoare şi în alte spitale din ţară. La Timişoara, de exemplu, banii de la buget au fost foarte putini, iar solutiile găsite de medici sunt pe termen scurt.

Suma alocată este suficientă doar pentru două, trei luni. Restul timpului încercăm să găsim alte solutii. Încercăm să apelăm la bugetul spitalului, care si el este sărăcit. Încercăm să apelăm la bunăvointa unor pacienți, care vor să ne ajute”, explică conf. dr. Ilie Constantin, Seful sectiei de neonatologie de la Maternitatea Bega.

Situaţia este cunoscută la nivelul ministerului Sănătăţii, însă ministrul Nicolae Bănicioiu nu are soluţii.

Mai trebuie să se descurce şi ei, să gestioneze şi ei pentru că totuşi primesc bani din contractul cu Casa de Asigurări, dar pe problema punctuală de care ati zis, la rectificare este nevoie de suplimentare”, afirmă Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

România este tara cu cei mai multi copii născuti prematur din Europa.

„Moare un copil la fiecare cinci ore, un copil mai mic de un an în fiecare an. Pierdem cam 1.800 - 1.900, în fiecare an”,spune Gabriela Alexandrescu, preşedintele organizaţiei Salvaţi Copiii.

Acest program nu este singurul care are probleme de finanţare în 2014. Şi bolnavii cu HIV/SIDA au avut de suferit şi nu au avut acces la tratamente în primele trei luni ale anului.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro