Serviciul Român de Informaţii (SRI) susţine că în ultimii 5 ani a trimis informări, în mod constant, despre calitatea proastă a dezinfectanţilor din spitale, "beneficiarilor legali" - consilii județene, prefecți, miniștri, primul-ministru, Președintele României.
Iată poziţia SRI în legătură cu scandalul dezinfectanţilor:
"Dreptul la sănătate este un drept constituțional. Iar SRI acționează, impreuna cu celalte instituții partenere, pentru a proteja acest drept, alături de toate celelalte drepturi constituționale ale cetățenilor.
SRI informează decidenții legali despre vulnerabilitățile sistemului public de sănătate. În documentele de informare adresate beneficiarilor legali, cu privire la problema infecțiilor nosocomiale, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare pentru dezinfectanții utilizați la nivelul unităților spitalicești din țară.
Printre beneficiarii legali ai informărilor noastre pe această problematică sunt președinții de Consilii Județene, prefecții, miniștrii, primul-ministru, Președintele României. Toți acești beneficiari legali au primit informări constante, fiecare, potrivit atribuțiilor lor, despre disfuncționalitățile din sistemul public de sănătate din România.
În ultimii cinci ani, SRI a trimis circa 100 de informări, inclusiv pe chestiuni legate de fenomenul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești".