Înainte vreme, actualul medic "de familie" era "de circă". Dacă te simţeai rău, mer­geai la el, îi spuneai simp­tomele, te dezbrăca până la brâu, îţi punea stetoscopul rece pe piept, te ciocănea, cu arătătorul făcut cârlig, pe spate, îţi zicea să inspiri adânc şi să stai aşa, îţi lua pulsul şi ten­siunea, te apăsa pe sub coas­te, după care îţi scria o reţetă. Acum, te programezi la medi­cul de familie, îi spui ce te doa­re şi primul lucru - te tri­mite la laborator, pentru analize (sân­ge şi urină). Cu ana­lizele te întorci, le evaluează (deşi labo­rantul ţi le scrie cu roşu pe cele care nu-s în parametrii stabiliţi) şi-ţi face trimitere către ecograf sau tomograf. Faci şi drumul ăsta, apoi te îndrumă spre un medic specialist: neuro, dacă te doare capul, inter­nist dacă ai cu maţele, fiziote­rapeut dacă ai înche­ieturile uzate, oncolog, dacă ai vreo gâlmă pe undeva etc. şi abia aceştia îţi prescriu trata­mentul.

Dacă eşti grăbit şi cu dare de mână, te duci direct la un laborator privat, la o clinică privată şi afli mai repede dacă mai merită să cheltu­ieşti cu medicii sau îţi rezolvi proble­mele cu cimitirul. Fiindcă, vorba unui prieten medic: noi îi tratăm pe pa­cienţi, dar numai Dum­ne­zeu îi vindecă (sau nu).

Iar un sibian stabilit de mulţi ani în Germania se mira: "Când am plecat eu, erau două farmacii în centru - nr. 24 şi 25. Acum, de la Bule­vard până în Piaţa Mare sunt zece. Chiar atât sunteţi de bolnavi, încât faceţi rentabile atâtea farmacii?"            N-am avut replică.

* Prin anii '50 ai secolului tre­cut, securiştii îi "ridicau" pe "duşmanii poporului" noap­tea, pe baza unor sim­ple dela­ţiuni, uneori chiar anonime. Vecinii băgau de sea­mă a doua zi că X sau Y a dispărut din cartier, dar nu prea îndrăz­neau să întrebe. Scriitorul-călugărit, evreu trecut la ortodoxie, Nicolae Steinhardt, scrie în Jurnalul fericirii că, în 1958, prietenii lui C. Noica, V. Voiculescu, Dinu Pillat, Sergiu Al-George, Alexandru Paleo­logu, Vl. Streinu au fost arestaţi. Chemat la Securitate, lui N. Steinhardt i s-a propus să fie martor al acuzării, în schim­bul libertaţii. Evreul (încă nu se botezase!) a cerut trei zile de gândire. S-a dus la taică-său să-i ceară sfatul, iar acesta i-a zis: "Acceptând, vei avea zile li­niştite şi nopţi cum­plite, dacă nu vei depu­ne mărturie împo­triva priete­nilor, vei avea nopţi liniştite şi zile cumplite." A înţe­les, n-a accep­tat târgul şi a fost băgat în boxă alături de ceilalţi, fiind condam­nat la 12 ani mun­­că silnică, dar eliberat în 1964, odată cu toată lumea de burghezi şi intelectuali "duş­mănoşi".

În zilele noastre, se pare că ne reîntoarcem la vechile apu­cături, oamenii fiind asmuţiţi unii împotriva altora, îndemnaţi să-şi "toarne" rudele, prietenii, colabora­torii, cunoscuţii, cu promi­siunea că vor fi absolviţi de vină şi de pedeapsă. Sim­pla declaraţie a unui ins este suficientă pentru incrimi­narea altora, cărora li se pun cătuşe, băgaţi în dube şi duşi în arest, spre satisfacţia prostimii şi bucuria aşa-zişilor jurnalişti care nu fac altceva decât să pândească pe la porţi doar-doar apare încă un posibil puş­căriaş, pe care să-l înghion­tească în coaste şi căruia să îi bage în gură microfoanele, cu veşnica şi tâmpita întrebare: "Sunteţi vinovat?", la care răs­punsul e dinainte ştiut: "Nu!"
Am mai spus-o nu o dată: reintroduceţi pedeapsa cu moartea pentru delicte pre­cum trădarea de ţară şi sub­minarea economiei naţionale, dar nu-i mai legaţi pe oameni înainte de a fi siguri că sunt vinovaţi!

Sursa