Cancerul va continua să se extindă în lume, cu aproape 22 de milioane de noi cazuri pe an aşteptate la orizontul lui 2030, faţă de 14 milioane în 2012, potrivit unui raport OMS. Situaţia poate fi diferită, pentru că 6 dintre principalele cauze ale bolii pot fi prevenite.Dacă oamenii nu-şi vor schimba stilul de viaţă nesănătos, peste 20 de ani vor fi 24 de milioane de bolnavi de cancer. Acesta este avertismentul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ai cărei reprezentanţi au subliniat că lumea se confruntă cu un val de cazuri de cancer.

Potrivit ultimului raport OMS, cel puţin 14 milioane de oameni se îmbolnăvesc de cancer în fiecare an în ultima vreme. Peste un deceniu, numărul cazurilor noi de cancer pe an va ajunge la 19 milioane, iar dacă situaţia va continua, în 2035, 24 de milioane de oameni vor avea nevoie de terapie împotriva acestei afecţiuni.

Situaţia poate fi uşor schimbată, susţin specialiştii de la Asociaţia Americană pentru Cercetarea Cancerului (AACC), deoarece şase dintre cauzele cancerului pot fi prevenite. Specialiştii au detaliat modul în care stilul de viaţă contribuie la apariţia cancerului sau chiar provocă temuta boală. Numai consumul de tutun este responsabil pentru aproximativ 30 la sută din decesele cauzate de cancer în SUA, se arată într-un raport al AACC, citat de Huffington Post.

Chiar dacă am făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte tratamenul cancerului, principala cale de reducere a ratei mortalităţii prin cancer, precum şi incidenţa lui rămâne adoptarea măsurilor prin care boala poate fi prevenită“, a declarat Tim Rebbeck, purtătorul de cuvând al AACC.

Drept argument, acesta a folosit exemplul fumatului. „Consumul de tutun este exemplul cel mai bun. Deşi cancerul pulmonar rămâne numărul unu de cancer atât ca incidenţă, cât şi ca rată a mortalităţii, frervenţa bolii scade pe măsură ce tot mai mulţi oameni se lasă de fumat“, a subliniat Rebbeck.

După fumat, în lista AACC, se clasează execesul ponderal (circa 20% dintre cancere diagnosticate sunt la persoanele obeze sau supraponderale). Locul trei este ocupat de contaminarea cu substanţe cancerigene, care sunt vinovate de aproximativ 16% dintre cazurile de cancer depistate. Urmează apoi, cu o pondere de 5% sedentarismul şi alimentaţia nesănătoasă şi cu 2% expunerea excesivă la razele ultraviolete solare sau provenite de la aparatele de bronzat.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro