Dupa ce au primit notificarile din partea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Iasi (CJAS), medicii din centrele de permanenta iesene au de luat o hotarare importanta.

Sumele uriase pe care sunt obligati sa le inapoieze ii poate aduce in pragul falimentului. In cursul acestei saptamani se vor intalni pentru a decide ce solutie vor adopta pentru a nu fi obligati sa puna lacat pe usile cabinetelor. Saptamana trecuta au primit fiecare notificare pentru suma pe care o au de restituit, decizie luata in urma unui control al Curtii de Conturi.

Majoritatea medicilor au precizat ca vor inainta o actiune in instanta in maxim 15 zile, pentru a nu li se pune poprire pe decontarile lunare facute de CJAS Iasi. Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a pierdut deja procesul la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Medicii au luat in calcul si cea mai drastica masura la care se poate ajunge. Exista pericolul ca centrele de permanenta sa dispara din localitatile iesene, avand in vedere ca sunt medici care au de platit si peste 100.000 de lei. Cei care au primit aceste notificari sunt medicii din centrele de permanenta infiintate in localitatile Bivolari, Ciortesti, Deleni, Movileni, Plugari, Pocreaca, Vladeni, Focuri, Mircesti, Prisecani, dar si din Podu Iloaiei sau Iasi.

Medicii care fac garzi de noapte in aceste localitati sunt persoanele care acorda ingrijiri de prim-ajutor adultilor si copiilor, pana in momentul in care intervine ambulanta. Reprezentantii CJAS Iasi au precizat ca aceste notificari au fost trimise in judet ca urmare a unei hotarari care a fost luata din cauza unei erori legislative, situatia alarmanta a centrelor de permanenta fiind la nivel national.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro