Inteligenţa artificială va fi benefică pentru omenire, a declarat vineri Antoine Blondeau, cofondator al unei platforme specializate în acest domeniu de activitate şi unul dintre cercetătorii care au contribuit la dezvoltarea tehnologiei ce a permis crearea asistentului virtual Siri, informează AFP.
Este anul 2050 şi vă aflaţi în centrul lumii. De la conţinutul frigiderului la temperatura din sufragerie, asistenţii virtuali asigură buna funcţionare a întregii locuinţe. Ecranele difuzează emisiunile pe care vreţi să le vizionaţi imediat ce intraţi într-o cameră. Maşina voastră nu are şofer, iar barmanul vostru preferat ar putea fi un robot android.
Predicţii despre un viitor al omenirii modelat de inteligenţa artificială (AI) abundă în ultimii ani. Însă Antoine Blondeau, care a contribuit la dezvoltarea tehnologiei ce stă la baza lui Siri, asistentul virtual cu funcţie vocală lansat recent de grupul Apple, este unul dintre experţii din acest domeniu de activitate.