AVANTAJ Poţi salva vieţi, chiar şi pe a ta cu un singur gest. Donând sânge cu regularitate îţi reduci pericolul de a suferi un accident vascular cerebral sau un atac de cord.

Sângele este singurul „medicament“ care nu poate fi cumpărat. Prezenţa lui în spitale, acolo unde este nevoie de el, depinde de solidaritatea umană, de numărul persoanelor care vin să doneze „picăturile de viaţă“. Despre fenomenul donării de sânge, despre temerile „închipuite“, despre riscurile reale, dar şi despre beneficiile aduse sănătăţii, am vorbit cu medicul Doina Goşa (57 de ani), directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Bucureşti, în contextul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, marcată pe 14 iunie.

„Weekend Adevărul“: Cum staţi cu „recolta“ de sânge la ora actuală?

Dr. Doina Goşa: Bine şi nu prea. În sensul că am reuşit să creştem colecta de sânge în ultimul an, cel puţin. Am spart un prag şi anume pe cel de 41-42 de mii de unităţi de sânge recoltate pe an. Anul trecut am avut 46 de mii de unităţi de sânge, ceea ce este bine. A crescut colecta, ne bucurăm, dar anul acesta a început din nou să coboare numărul donatorilor. În primul trimestru din 2014, ne-am confruntat cu o scădere de 2%. Din păcate, Centrul de Transfuzie Bucureşti este pus într-o situaţie dificilă, pentru că în Capitală sunt peste 60 de spitale: 50 şi ceva sunt publice şi 8 private şi toate cer sânge. Suntem singurul Centru de Transfuzie Sanguină şi trebuie să facem faţă cererii lor. Facem faţă, dar numai pentru că ne ajutăm cu centrele de tansfuzie limitrofe: din Ploieşti, Slobozia, Piteşti, Buzău, chiar Brăila şi Galaţi, când nevoia este mai mare. Tocmai de aceea, Centrele de Transfuzie funcţionează aşa, în reţea. În momentul în care se creează o criză undeva, celelalte centre vin să ajute pentru a rezolva problema.

Cât sânge pleacă zilnic către spitale?

Recoltăm în jur de 200 şi ceva de pungi de sânge pe zi, iar necesarul ar fi de 300. Aşadar, acoperim undeva la 80% din cerere şi, cu ce mai luăm din ţară, reuşim să asigurăm întreaga cantitate.

Făcând o socoteală, ar fi aproximativ 135 de litri!

Cam aşa.

Cancerul, un „vampir“ însetat

Dintre intervenţiile şi procedurile medicale, care sunt cele mai mari consumatoare de sânge?
Cea mai mare operaţie consumatoare de sânge este transplantul de ficat. Este o intervenţie chirurgicală extrem de laborioasă, care la noi s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă. Pe lângă Institutul Clinic Fundeni, unde se face transplant tradiţional, a început să se facă transplant de ficat şi la Spitalul Clinic „Sf. Maria“ din Bucureşti şi, probabil, vor mai începe şi alte spitale. Un alt mare consumator de sânge este oncologia. În timpul tratamentului cu citostatice se produce o depresie a măduvei spinării şi, de aceea, pacienţilor le scad dramatic şi hemoglobina, şi trombocitele. Din aceste motive, atât cât durează tratamentul – poate să dureze şi şase luni, şi un an sau chiar mai mult –, bolnavul de cancer trebuie susţinut cu sângele de care are nevoie. Şi aici este o cerere sistematică, pentru fiecare bolnav în parte. De asemenea, ortopedia este consumatoare de sânge. De hematologie nu mai vorbesc. Apoi avem urgenţele majore şi imediate, cum sunt accidentele rutiere, politraumele etc.

Pare a fi o presiune destul de mare...

Extraordinară chiar. Nevoia de sânge este în creştere, deoarece chirurgia evoluează, accidentele rutiere sunt şi ele tot mai frecvente, a crescut foarte mult incidenţa cancerului, din păcate şi la copii. Despre talasemie, ce să mai zic, este cu abonament la noi. La fel şi hemofilia.

Control medical gratuit

De ce ar trebui să vină un om să-şi doneze sângele? Ce implicaţii are acest lucru asupra sănătăţii sale?
Aici avem două situaţii. În primul rând, se va bucura de încărcătura pozitivă şi sentimentul de satisfacţie dat de faptul că face un bine, că ia parte la salvarea unei vieţi, care, din punctul meu de vedere, este extraordinar. În al doilea rând, dincolo de latura profund umană a gestului, există beneficii pentru sănătate dovedite ştiinţific. Studiile au arătat că donatorii de sânge fideli au o incidenţă de infarct cu mult mai mică decât persoanele care nu donează sânge. În plus, în cazul lor, riscul de accident vascular scade cu 30%. Şi acest lucru este firesc, deoarece vâscozitatea sângelui nu creşte. Luând sânge din trei în trei luni, organismul înlocuieşte periodic masa de sânge şi în felul acesta nu-l lasă să se îngroaşe. Practic, dispar condiţiile care favorizează formarea trombilor (n.r. – cheagurilor). Apoi, trebuie să menţionez că donatorul care vine la noi este foarte bine controlat şi acesta este un mare plus pentru starea lui de sănătate.

În ce sens?

La noi îşi face analizele, este consultat de un medic, dacă apare vreo problemă, medicul îi spune ce trebuie să facă, îl dirijează unde trebuie să meargă. Dacă descoperim o problemă de sănătate, trimitem donatorul la medicul specialist. După ce se vindecă, acesta se poate reîntoarce pentru a-şi continua activitatea de donator. Mulţi dintre ei aşa procedează, se reîntorc. Altfel, dacă nu ar fi trecut prin filtrul nostru, poate nu s-ar fi dus la medic şi nu ar fi aflat la timp că au respectiva problemă. Personal, consider controlul medical pe care-l oferim un mare avantaj, îndeosebi în România, unde oamenii nu se controlează periodic, aşa cum ar trebui s-o facă.

Detaliaţi puţin chestiunea „filtrului“. În ce constă acesta?
Filtrul este foarte complex. Chiar dacă la prima vedere nu pare. În primul rând, este chestionarul de autoexcludere, care este foarte important. Acesta cuprinde un set de întrebări care ne oferă o oglindă a stării de sănătate a persoanei, incluzând aici obiceiurile alimentare, sexuale şi aşa mai departe, care o plasează sau nu într-o zonă de risc pentru punga de sânge. Pe scurt, avem patru filtre de selecţie. Primul este chestionarul completat de donator, al doilea este discuţia cu medicul, al treilea e reprezentat de analizele predonare, iar al patrulea – de analizele postdonare.

Obiectiv ţintit: donarea benevolă

De ce puneţi un accent atât de mare pe importanţa chestionarului, din moment ce se fac testele de sânge?
E adevărat, noi facem analize la fiecare pungă de sânge recoltată. Indiferent că donatorul este fidel sau este un nou-venit, analizele se fac întotdeauna şi în acelaşi fel. Dar să nu uităm că există perioada de incubaţie a bolilor, care poate să fie până la şase luni. Mă refer aici la bolile cu transmitere prin sânge. Şi dacă donatorul s-a contaminat şi vine să doneze la două-trei săptămâni sau chiar şi la o lună după ce a contractat infecţia, testele sunt neputincioase. Cantitatea de virus este foarte mică şi nu este percepută de către reactivul din testele pe care le facem şi atunci apare riscul de contaminare a pacientului din spital. Există acest risc posttransfuzional în toată lumea, nu numai la noi. Din acest punct de vedere, acest chestionar este important întrucât el poate oferi indicii medicului care îl parcurge. În timpul consultaţiei, medicul va pune întrebări lămuritoare donatorului şi evalua riscurile, iar dacă va avea cea mai mică suspiciune, va prefera să nu primească sânge de la donator în ziua respectivă.

Ca de exemplu...

Tratamentele stomatologice reprezintă un risc, pentru că implică manevre sângerânde. Cu alte cuvinte, acestea fac posibilă contaminarea şi preferăm să refuzăm donatorii care au făcut tratament stomatologic în ultimele şase luni. Şi aici nu vreau să-i supăr pe colegii stomatologi, sunt convinsă că-şi iau toate măsurile de precauţie. Se ştie că riscul există, chiar dacă e rar, şi dacă se întâmplă, nu e bine. Siguranţa pungii de sânge este, practic, cel mai important lucru din activitatea noastră. Tocmai de aceea, pentru mai multă siguranţă, noi ne dorim implementarea donării benevole de sânge în România.

De ce ar fi aceasta o soluţie mai bună?

Până la urmă, cele şapte tichete de masă pe care noi le oferim donatorilor de sânge pot să reprezinte o motivaţie pentru persoanele care vin din pătura săracă a populaţiei. Şi dacă omul nu este sincer atunci când completează chestionarul, riscurile posttransfuzionale pot fi mai mari. Altceva este atunci când o persoană vine să doneze punga de sânge pentru a face, pur şi simplu, un bine bolnavului din spital. În aceste condiţii, persoana în cauză va răspunde cu sinceritate la întrebările din chestionar şi va fi deschisă în dialogul cu medicul.

DONAREA CREŞTE REZISTENŢA ORGANISMULUI

Cum ne prezentăm în ansamblul european în ceea ce priveşte donarea de sânge?

Suntem printre ţările codaşe. Proporţia donatorilor din România, de numai 2%, este încă prea mică în raport cu media europeană de 6% sau faţă de Olanda, de exemplu, care are 9% donatori. Însă problema noastră cea mai mare nu e că nu avem un număr mare de donatori, ci că nu avem suficienţi donatori fidelizaţi. Avem nevoie de astfel de donatori, pentru că sunt o sursă sigură de produse sanguine. Venind sistematic la donare, aceste persoane sunt controlate de fiecare dată şi de aceea suntem siguri că de la ele obţinem un sânge de calitate.

Câţi asemenea donatori aveţi în baza de date?

Din păcate, nu sunt foarte mulţi. Donatorii fidelizaţi reprezintă 30-40% din donatorii noştri. Cam jumătate sunt noi. E foarte bine că avem donatori noi, problema este că mulţi dintre ei sunt şi ocazionali. Iar dacă, după ce donează o dată, nu mai vin în următoarele trei-şase luni, dar vin peste un an sau doi să doneze, noi nu mai putem face din sângele lor trei produse sanguine. Nu putem lua trombocite, de exemplu. Donatorul nou este considerat apriori cu risc mai mare pentru bolnav, comparativ cu donatorul vechi. Chiar dacă omul este sincer atunci când completează chestionarul, el poate să nu ştie că are o problemă de sănătate şi atunci nu ne grăbim să facem trei produse din sângele lui. Abia după ce vine a teia oară, după ce trece perioada de incubaţie pentru anumite boli şi iese negativ la toate testele, atunci îl considerăm un donator sigur. Din sângele lui facem trei produse şi le dăm la trei pacienţi.

Donarea se poate face şi în unităţile mobile din Bucureşti FOTO Arhiva Adevărul

Grupa 01 negativ este „VIP-ul sângelui“

Explicaţi-ne ce înseamnă aceste trei produse.

Noi nu-i dăm pacientului sângele donatorului aşa cum este el. În spatele pungii de sânge pe care o recoltăm de la donator este o activitate extrem de laborioasă. Sângele se procesează şi se fac trei produse: primul este masa eritrocitară, adică sângele roşu, al doilea este masa trombocitară şi al treilea – plasma. Atât eritrocitele, cât şi trombocitele sunt ţesuturi vii. Ele se nasc, trăiesc şi mor. Eritrocitele pot fi conservate 42 de zile. Chiar dacă le păstrăm în condiţii optime, după 42 de zile, ele mor. Problema este că trombocitele pot fi păstrate doar cinci zile. Ele au o durată de viaţă scurtă şi atunci noi trebuie în permanenţă să avem trombocite de grupă şi Rh rar, de AB4 negativ, de B3 negativ, de 01 negativ, pentru pacienţii din spitale.

Că tot aţi amintit de grupe sanguine şi Rh, vorbiţi-ne de compatibilitate. Care este sângele cel mai căutat din acest punct de vedere?

Cea mai frecventă grupă sanguină în populaţia generală este A2 pozitiv. Însă şi cei mai mulţi bolnavi sunt A2 pozitiv şi atunci există posibilitatea să avem impas chiar la această grupă larg răspândită. Referindu-ne la compatibilitate, grupa 01 negativ este „VIP-ul sângelui“. Acest sânge poate fi transfuzat absolut la toate grupele, fără nicio grijă. Din păcate însă, este şi foarte puţin.

În cât timp se reface organismul după o donare?

Foarte repede. Din punct de vedere cantitativ, volumul de sânge scos se reface în câteva zile, urmând ca, în decurs de trei săptămâni, să se refacă şi din punct de vedere calitativ. Măduva osoasă îşi face treaba şi înlocuieşte masa de sânge pierdută.

Faptul că măduva se mobilizează pentru a produce sânge nou poate ajuta organismul să facă faţă mai uşor unei eventuale crize. Din câte înţeleg, este un fel de antrenament...

Aşa este. Organismul este un mecanism extrem de complex şi întotdeauna când se întâmplă ceva, imediat toate sistemele de apărare intră în alertă şi se mobilizează pentru a restabili echilibrul de funcţionare şi a corecta ceea ce a fost dat peste cap. În cazul nostru, măduva înlocuieşte sângele extras cu elemente tinere, ceea ce nu e deloc rău, ba dimpotrivă. Apoi, ţin să menţionez că suntem atenţi ca, după donare, omul să rămână cu o valoare a hemoglobinei în limite normale. Avem foarte mare grijă să nu facem rău nici donatorului, nici primitorului de sânge.

FEMEILE, DORNICE SĂ DONEZE, DAR ANEMICE

Vă confruntaţi des cu anemia? Câţi dintre cei care vin să doneze sânge constată că sunt anemici?

Să ştiţi că sunt destui. Găsim anemie mai ales la tineri şi în special la fete. Responsabile pentru aceasta sunt de cele mai multe ori modul de viaţă haotic, dar şi grija pentru greutate. Tinerele ţin multiple cure de slăbire sau se înfometează şi aşa ajung să facă anemie. Ca să dau un exemplu, noi avem colectă mobilă foarte bine dezvoltată şi mergem în companii să luăm sânge, iar acolo întâlnim foarte multe cazuri de anemie în rândul femeilor tinere.

Ce trebuie să facă un om înainte de a veni să doneze? Există recomandări speciale în această privinţă?

În primul rând, trebuie să doarmă bine noaptea. În caz contrar, poate să facă o lipotimie, adică să leşine în timpul donării. Apoi, trebuie să mănânce dimineaţa un mic dejun uşor, poate să bea suc, poate să bea chiar şi o cafea. Alcool nu are voie să bea. În rest, trebuie să fie odihnit şi sănătos, să nu aibă vreo infecţie, să nu fie răcit.

Donare în familie

Care-i profilul donatorului român? E bărbat, e femeie, ce vârstă are?

Majoritatea donatorilor sunt bărbaţi. Şi avem şi explicaţii pentru aceasta. Femeile au perioade când nu pot să doneze sânge. Mă refer aici la sarcină şi alăptare. Apoi, ele sunt mai ocupate, au mai multe treburi şi nu au timp. Legat de vârstă, cea de mijloc ne asigură donatorii fideli. Tinerii sunt mai inconstanţi, cu mici excepţii, desigur. Avem mulţi donatori care, mergând sistematic la donare, ajung să devină un exemplu pentru copiii lor. De fapt, sunt familii întregi care vin în grup să doneze: soţ, soţie, copii. De regulă, copiii donatorilor de sânge donează la rândul lor, pentru că sunt informaţi. Dacă omul ştie că e nevoie de sânge şi ce mare este această nevoie, atunci reacţionează.

Şi că nu-i dăunează...

Exact. Dacă înţelege că nu păţeşte nimic rău în timpul donării şi nici după, omul se implică şi vine să doneze. Şi să vă mai spun ceva, sunt persoane care habar n-au că există Centrul de Transfuzie. Dacă nu au avut o problemă în familie şi nu au trecut prin asta, habar nu au.

„Avem un stoc de 150-200 de pungi“

Dacă s-ar întâmpla să ne zguduie un „pui“ de cutremur sau să avem vreo calamitate, am face faţă?

Cred că ar fi foarte rău, dacă s-ar produce un cutremur şi s-ar dărâma clădirea asta. Pentru că noi nu avem o bancă de sânge foarte mare. Avem în permanenţă doar un stoc de 150-200 de pungi. Din acest punct de vedere, dispariţia clădirii ar fi o problemă majoră. Avem, totuşi, un plan B. Acesta presupune că dacă se întâmplă ceva, centrele din ţară intră în alertă, se mobilizează, şi trimit sânge acolo unde este nevoie. Suntem pregătiţi pentru urgenţe. De altfel, toate Centrele de Transfuzie au activitate 24 din 24 de ore.

Cu specialiştii ne-am lămurit, dar oamenii, cum răspund ei în situaţii deosebite? 

Din păcate, solidaritatea funcţionează în situaţii de urgenţă. Cel mai concret exemplu pe care vi-l pot da este tragicul accident rutier din Muntenegru. Accidente rutiere grave se întâmplă frecvent, doar că nu se mediatizează la fel de mult. Răniţii sunt duşi la spital şi publicul nu ştie că există oameni care au nevoie de sânge. Evenimentul din Muntenegru a fost puternic mediatizat, drept pentru care am avut în zilele acelea câte 500 de oameni la donare. Oamenii au reacţionat şi au venit în număr mare. Aşa că, dacă Doamne-fereşte! s-ar întâmpla vreo nenorocire, sunt convinsă că oamenii ar strânge rândurile din nou. Numai că problema este alta. Sângele recoltat nu poate fi distribuit imediat, pentru că el trebuie testat. De-abia după 48 de ore pleacă sângele la spital, numai după ce ies toate analizele negative, confirmate la două laboratoare. Iar urgenţele nu aşteaptă, ele necesită sânge imediat. Şi aşa revenim la importanţa unor donări constante.

Sursa