Copiii care sunt trataţi în mod repetat cu antibiotice prezintă un risc crescut să sufere de obezitate. Concluzia le aparţine cercetătorilor de la Universitatea din Pennsylvania şi oamenilor de ştiinţă de la Şcoala de Sănătate Publică Bloombergm, care au analizat o serie de studii ce au fost realizate în perioada 2001 şi 2013, pe un eşantion total de peste 64.500 de copii.
Antibioticele administrate de la vârste fragede predispun la apariţia obezităţii infantile, arată datele raportului Jama Pediatrics. Potrivit cercetătorilor care au realizat acest raport, copiilor cărora li s-a administrat patru cure de antibiotice până la vârsta de 10 ani prezintă un risc cu 10% de a deveni obezi, notează BBC.
"În contextul în care obezitatea rezultă din multiple cauze, reducerea prevalenţei sale depinde de identificarea şi de controlarea tuturor factorilor de risc", a explicat medicul Charles Bailey, de la Spitalul de pediatrie din Philadelphia, principalul autor al acestui studiu, publicat în Journal of the American Medical Association (JAMA).