Spitalul privat Medisprof Cancer Center, o investiţie de peste 13 milioane de euro realizată în aproximativ 18 luni, a fost inaugurat oficial la Cluj-Napoca. Construcţia spitalului a fost susţinută printr-o finanţare agregată de 7,5 mil. euro, acordată de UniCredit.
UniCredit a acordat o finanţare agregată de 7,5 mil. euro pentru construirea centrului de diagnostic şi tratament Medisprof Cancer Center din Cluj-Napoca şi pentru achiziţia de echipamente, noul spital urmând să demareze activitatea la începutul anului viitor.
”Avem un total de 7,5 mil. euro investiţie în acest proiect – linii de investiţii, capital de lucru, leasing şi fonduri europene – acestea sunt cele patru componente. La început, proiectul nu părea foarte uşor de structurat pentru că este un proiect amplu. În zona medicală, acesta este unul dintre cele mai complexe proiecte şi datorită tipologiei echipamentelor, pentru că avem de-a face cu tehnologie de ultimă oră. Şi cu dotările de anul viitor, acest tip de clinică va fi unicat în România”, a declarat Septimiu Postelnicu, şeful Diviziei de Retail din cadrul UniCredit Bank, care a fost prezent la Cluj la inaugurarea Medisprof Cancer Center, cel mai mare spital privat destinat tratamentelor oncologice din zona de vest a ţării.
Medisprof Cancer Center va oferi servicii de chimioterapie în regim de spitalizare de zi, radioterapie cu aparatură şi tehnici contemporane (Accelerator Liniar Varian, tehnica IMRT), imagistică (noul spital va fi dotat cu computer tomograf, mamograf şi ecograf), analize de laborator, consiliere genetică, servicii de psihologie şi nutriţie personalizate. Pe lângă aceste servicii, pacienţii vor beneficia de serviciu de gardă telefonic cu personal medical în afara orarului de lucru.