O firmă privată specializată în management şi servicii medicale a început, la Constanţa, construcţia celui mai mare spital cu profil multidisciplinar din Dobrogea, investiţie de 5 milioane de euro, unitatea medicală urmând să fie inaugurată în acest an.

Doctorul Mohamed Zaher, unul dintre cei mai dinamici investitori în domeniul serviciilor medicale din Judeţul Constanţa, a început la sfârşitul anului 2015 proiectul noului spital privat de tip generalist, prin achiziţionarea unei clădiri de birouri cu parcare, situată în zona centrală a Municipiului Constanţa, cu acces direct la cele mai importante bulevarde cu câte patru benzi de circulaţie pe sens, ce străbat oraşul.

"Noi am dorit să asigurăm în mod complementar accesul cetăţenilor la servicii medicale private, cu o largă paletă de specialităţi acordate gratuit în procent de până la 70 % indiferent de vârstă şi de patologie, prin Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS). La Constanţa ‘Heka', căci aşa se va numi spitalul ce poartă numele zeiţei taumaturge egiptene ce făcea posibilă învierea şi vindecarea bolnavilor, va reprezenta cel mai înal nivel al serviciilor acordate în sistemul privat de sănătate. Standardul de sănătate în diferite grupuri ale populaţiei sugerează nevoi diferite, în timp ce numeroşi indicatori ai accesului la asistenţa medicală confirmă creşterea cererii pentru anumite tipuri de servicii medicale. În trimestrul al III-lea, al acestui an, se va deschide la Constanţa primul spital privat generalist din sud-estul ţării cu servicii medicale gratuite", a declarat dr. Zaher.

Heka Hospital ocupă o suprafaţă de 4.000 mp (cu o amprentă la sol de 530 mp), are şase nivele cu demisol, anexe şi 60 de paturi. Spitalul dispune de o structura funcţională complexă pentru care a obţinut avizul Ministerului Sănătăţii şi al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Constanţa, unitatea sanitară fiind încadrată în Planul naţional de paturi pentru perioada 2015 - 2016.

Raportat la capacitatea noastră, arată doctorul Zaher, indicatorii de performanţă previzionaţi pentru anul în curs, de la data deschiderii, sunt de 27.000 de pacienţi trataţi în regim de spitalizare cu o rată de utilizare a paturilor de 60%, 300 de intervenţii chirurgicale şi 50.000 pacienţi consultaţii în ambulatoriu.

Spitalul va fi deservit de 100 de angajaţi (personal medical: medici care vor asigura permanenţa prin linii de gardă, asistenţi medicali, personal auxiliar şi de suport) şi 50 de medici colaboratori.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro