"Ghidul pacientului spre sănătate", o lucrare ce explică pe înţelesul tuturor drepturile şi obligaţiile pe care le au pacienţii, conform legislaţiei actuale din domeniul medical, a fost lansat joi, la Zalău, în cadrul unui proiect iniţiat de Consiliul Judeţean Sălaj, în colaborare cu mai multe instituţii medicale din judeţ.
"Am încercat, într-un colectiv care a lucrat la acest proiect câteva luni, să oferim informaţie corectă şi suficientă, atât bolnavului şi aparţinătorilor cât şi celor din sistemul de sănătate, în aşa fel încât adresabilitatea să fie corectă, documentele necesare să poată la îndemâna bolnavului şi în felul acesta o mulţime de lucruri care creează supărare şi disconfort să încercăm să le eliminăm: drumuri inutile sau bani cheltuiţi", a declarat Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean, la lansarea ghidului.

Broşura informativă are ca şi obiectiv, pe de o parte, ameliorarea relaţiilor de interacţiune a pacienţilor şi a confortului în raportul lor cu diverse paliere ale sistemului de sănătate - cunoaşterea procedurilor necesare a fi efectuate înainte de adresarea către un furnizor de îngrijire medicală, drepturi şi responsabilităţi proprii şi ale instituţiilor. Pe de altă parte, ghidul reprezintă un instrument la îndemâna actorilor din sistemul de sănătate care le poate facilita munca în relaţia cu pacienţii în ceea ce priveşte aspectele administrative şi de procedură - informaţia de bază într-un singur loc, posibilitatea de a o pune la dispoziţia pacienţilor rapid, facil şi în funcţie de aria de interes şi adresabilitate a pacientului. Ghidul a fost tipărit în 5.000 de exemplare, însă este disponibil şi în varianta on-line, pe site-urile tuturor partenerilor din acest proiect. Campania de prezentare şi diseminare a ghidului va continua pe tot parcursul lunii septembrie prin organizarea unor reuniuni teritoriale, la care vor fi invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai cabinetelor medicale şi dispensarelor, farmaciilor, şcolilor şi bibliotecilor din fiecare comună.

Proiectul Ghidul pacientului spre sănătate - ca iniţiativă a Consiliului Judeţean Sălaj - a fost dezvoltat în parteneriat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sălaj, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Sălaj, Fundaţia Acasă şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Proiectul s-a bucurat de sprijinul financiar al companiei TenarisSilcotub şi de cel tehnic al ADI Sălaj Plus. AGERPRES

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro