Ejacularea precoce (EP) este disfuncţia sexuală cea mai întâlnită în rândul bărbaţilor adulţi cu vârsta sub 60 de ani şi, totuşi, este una dintre afecţiunile cel mai adesea nediagnosticate şi netratate corespunzător.1\

Aceasta afectează aproximativ 1 din 5 bărbaţi (conform definiţiei DSM-IV) din întreaga lume, indiferent de vârstă.2 Este o afecţiune medicală complexă, care poate fi cauzată de diferiţi factori şi poate fi descrisă ca o perioadă scurtă de latenţă ejaculatorie, percepţie a controlului asupra ejaculării scăzută sau absentă şi consecinţe personale negative.2

În primul rând, pentru bărbaţii cu EP, răspunsul sexual prezintă o secvenţă ejaculatorie comprimată, care are loc mai rapid şi este mai puţin controlată decât în cazul bărbaţilor care nu suferă de această afecţiune.

Incidenţă şi prevalenţă
Conform ISSM (Societatea Internaţională pentru Medicina Sexualităţii) EP este definită de2:
Timpul de latenţă a ejaculării intravaginale (TLEI) de aproximativ 1 minut – “Ejaculare care are loc întotdeauna, sau aproape întotdeauna, înainte sau nu mai târziu de un minut de la penetrarea vaginală”;
Lipsa de control asupra ejaculării – ”Incapacitatea de întârziere a ejaculării în cazul tuturor sau aproape tuturor penetrărilor vaginale”;
Consecinţe personale negative legate de această afecţiune – ”Consecinţe personale negative precum suferinţă, frustrare şi/sau evitarea intimităţii sexuale”.

Limita TLEI (timpul de latenţă a ejaculării intravaginale – este perioada de la penetrarea vaginală până la ejaculare) de aproximativ 1 minut se bazează pe observaţia că aproximativ 90% dintre bărbaţii care solicită tratament pentru EP cronică, raportează TLEI mai scurt de 1 minut, iar 10% au un TLEI de la 1 la 2 minute.3 TLEI are un efect direct asupra perceptiei de control al bărbatului asupra ejaculării, însă nu influenţează în mod direct satisfacţia sau disconfortul personal.4

Există două tipuri de EP:
EP primară (numită şi „pe durata întregii vieţi”)– care apare de la prima experienţă sexuală şi care continuă pe tot parcursul vieţii. În aceste cazuri, ejacularea se produce prea repede, înainte de penetrarea vaginală sau la mai puţin de 1-2 minute după.1
EP secundară (numită şi „dobândită”) – caracterizată prin apariţie gradată sau bruscă, ejacularea fiind în prealabil normală.1

EP este mai des întâlnită decât disfuncţia erectilă (DE) la bărbaţii cu vârste sub 60 de ani5 dar momentul apariţiei nu este legat de vârstă1.
Deşi prevalenţa este foarte crescută, EP încă mai este o afecţiune medicală nedetectată şi netratată6 din cauza faptului că, de multe ori, bărbaţii nu doresc să discute simptomele cu medicii lor, adesea din cauza jenei. În plus, bărbaţii cu EP consideră că nu există niciun tratament  pentru afecţiunea lor1. Prin urmare, numai 9% dintre cei cu EP auto-raportată au consultat un medic, iar din acest mic grup aproape 70% au raportat EP în timpul unei vizite la medic  programată din alte motive2. Dintre cei 91% care nu au consultat un medic, 52,2% au afirmat că nu au luat niciodată în calcul această opţiune.2

Cauze
Răspunsul sexual la bărbaţi a fost descris ca un ciclu de modificări fizice caracteristice, compus din 4 faze: dorinţă, excitare, orgasm (ejaculare) şi rezoluţie. Disfuncţia sexuală masculină apare de obicei într-una sau mai multe dintre primele 3 faze ale ciclului de răspuns sexual, incluzând disfuncţii ale dorinţei sexuale (de ex. dorinţă sexuală hipoactivă), ale excitării (de ex. disfuncţie erectilă şi timp mai lung necesar pentru a ajunge la excitare sexuală) şi ale orgasmului/ejaculării (de ex. ejaculare precoce, ejaculare întârziată).7

Ejacularea este în primul rând influenţată de controlul sistemului nervos central, dovezi recente sugerând că EP este mai mult un fenomen neurobiologic decât unul psihologic.8
Procesul ejaculării este controlat la nivel central şi implică o gamă de neurotransmiţători, incluzând serotonina (5-HT), dopamina, oxitocina şi alţii. Multe date arată că subtipurile de serotonină şi receptori specifici 5-HT sunt implicate în special în procesul întârzierii ejaculării1.
În consecinţă, EP ar putea fi asociată cu prezenţa de nivele sinaptice scăzute de serotonină în regiunile SNC care modulează ejacularea.9

EP secundară poate fi cauzată atât de factori psihologici, cât şi fizici10. Cauzele fizice frecvente ale ejaculării precoce dobândite includ:
Afecţiuni ale prostatei, în special prostatită;
Disfuncţie erectilă (DE);
Hipertiroidism;
Consumul de droguri recreaţionale.

Cauzele psihologice frecvente includ:
Stres;
Anxietate cu privire la actul sexual.

EP & Suferinţa personală – EP & Cuplurile

O viaţă sexuală satisfăcătoare este esenţială pentru succesul oricărei relaţii, iar bunăstarea sexuală este importantă pentru starea de sănătate generală a unei persoane. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte sănătatea ca fiind:

“O bunăstare fizică, mentală şi socială completă şi nu doar absenţa unei boli sau infirmităţi”.11

EP influenţează multe aspecte ale vieţii bărbaţilor şi partenerelor acestora.12

Bărbaţii cu EP au raportat:
un control „foarte scăzut” sau „scăzut” asupra ejaculării (95%);
disconfort personal „moderat” sau „extrem” (92%);
satisfacţie „foarte scăzută” sau „scăzută” în legătură cu actul sexual (57%);
dificultate interpersonală legată de ejaculare (63%).

TLEI a fost semnificativ mai scurt la bărbaţii cu EP, comparativ cu bărbaţii fără EP (mediana TLEI 1,8 minute pentru EP şi 7,3 minute pentru bărbaţii care nu suferă de EP).13

Partenerele bărbaţilor cu EP sunt şi ele afectate de această situaţie.
Mai mult de 60% din partenerele bărbaţilor cu EP nu sunt satisfăcute de actul sexual13;
50% din bărbaţii cu EP consideră că relaţia lor ar fi mai puternică dacă ei ar reuşi să-şi satisfacă mai mult partenerele din punct de vedere sexual14;
Majoritatea bărbaţilor cu EP (60%) ar solicita tratament medical dacă partenerele le-ar sugera acest lucru, şi aproximativ 75% dintre cei care au căutat soluţii, au făcut acest lucru în special pentru a creşte satisfacţia sexuală a partenerei2.

Opţiuni de tratament
EP a fost considerată iniţial o problemă psihologică, şi a fost tratată timp de decenii cu terapii comportamentale şi cognitive. Ulterior, au devenit disponibile tratamente farmacologice, precum medicamentele pe bază de prescripţie şi preparatele topice.
EP, atât cea cronică (pe viaţă), cât şi cea dobândită, este adesea o afecţiune de etiologie organică/neurobiologică, ce poate fi tratată. Dacă EP este cauzată de altă afecţiune (de exemplu, de o prostatită cronică nediagnosticată), tratarea acelei afecţiuni va avea efecte pozitive şi asupra EP. Chiar şi pentru tratarea EP cronice există diferite  opţiuni pe care medicii le pot oferi pacienţilor lor.
 În orice caz, se recomandă cu consultarea unui medic, pentru un diagnostic şi tratament corect.

Iată câteva dintre tratamentele utilizate de obicei la bărbaţii cu simptome EP, care includ o gamă de abordări  cognitive/comportamentale  (de exemplu, poziţii speciale în timpul actului sexual, stimulare întreruptă), agenţi topici de desensibilizare, şi medicamente pe bază de prescripţie.15

Terapie comportamentală şi cognitivă
Acestea includ diferite tehnici psihologice şi fizice menite să îi instruiască pe bărbaţi să recunoască semnele pre-ejaculatorii, pentru a-şi putea îmbunătăţi controlul asupra ejaculării.
Tehnicile comportamentale utilizate cel mai des sunt tehnica „stop-start” (introdusă de Dr. J. Semans în 1956) şi tehnica „strângerii” (descrisă de Masters şi Johnson, 1970).15 Sunt disponibile mai multe variante ale acestor tehnici, însă după ratele de succes iniţiale de 50-60%, experienţa clinică arată că acestea nu reuşesc să ofere îmbunătăţiri pe termen lung1. În locul tehnicii „stop-start”, care poate fi nesatisfăcătoare pentru parteneră, este mai bine ca bărbaţii să înveţe cum să moduleze şi să reducă nivelul de excitare, prin mişcări lente, senzuale, respirând în acelaşi timp lent şi profund. Scopul este acela de a menţine nivelul de excitare sub pragul ejaculării, şi de a menţine o erecţie bună. Aceste tehnici de control al respiraţiei par să aibă un efect de calmare şi, în acel moment, par chiar să funcţioneze. Însă experienţa clinică şi studiile ştiinţifice sugerează faptul că îmbunătăţirile obţinute prin aceste metode nu se menţin în general pe termen lung.1
Masturbarea înainte de actul sexual este o tehnică folosită de mulţi bărbaţi tineri. După masturbare, penisul poate fi desensibilizat, având ca rezultat posibil o întârziere mai mare a ejaculării după perioada de recuperare. Într-o abordare diferită, bărbatul învaţă să recunoască semnele excitării sexuale crescute, şi cum să îşi menţină nivelul de excitare sexuală sub intensitatea care determină într-un final reflexul ejaculator.1 Astfel de tehnici de autoajutor, parţial eficiente pe termen scurt, pot chiar să sporească EP în loc să o aline, din moment ce ignoră sau calmează în mod deliberat senzaţiile sexuale, care trebuie controlate pentru a putea îmbunătăţi această stare.

În general, nu există niciun studiu controlat care să sprijine
eficienţa tehnicilor comportamentale.1

 Tratament farmacologic
Diferite tratamente orale pe bază de prescripţie medicală au fost utilizate cu succes, ca urmare a diagnosticului de EP.
Cremele sau spray-urile topice cu componente anestezice precum lidocaina şi prilocaina, care desensibilizează penisul şi ajută astfel la întârzierea ejaculării16, au avut rate de succes moderate în cadrul unor studii mai mici. Însă aceste anestezice topice sunt adesea dificil de dozat, şi pot provoca senzaţia de amorţire a glandului/penisului, având ca rezultat pierderea erecţiei şi/sau ejacularea, dacă doza este prea mare. Există şi posibilitatea de a transfera compusul anestezic partenerei, reducând astfel senzaţiile plăcute şi ducând la anorgasmie.

Alte metode
Alte tehnici de autoajutor, incluzând prezervative duble sau care conţin anestezice (prezervative „de întârziere”), care produc un uşor efect de amorţire, sunt parţial eficiente pe termen scurt, însă pot în final să sporească EP în loc să o aline, din moment ce ignoră sau calmează în mod deliberat senzaţiile sexuale, care trebuie controlate pentru a putea îmbunătăţi această stare.6

1 EAU Guidelines 2013
2 Porst 2007
3 McMahon 2011
4 Patrick et al. 2007
5 Broderick 2006
6 Sotomayor 2005
7 Miner 2008
8 Waldinger 2002
9 Giuliano 2008
10 Mc Mahon 2008
11 WHO
12 Mc Mahon 2011
13 Patrick 2005
14 Montorsi 2005
15 Porst 2012