Practic, laptele mamei le pregăteşte pe fete pentru o dezvoltare mai rapidă, iar pe băieţi pentru o viaţă activă şi independentă, cred specialiştii.
 
Mai multe studii realizate pe oameni, maimuţe şi pe alte mamifere, realizate de cercetătorii de la Universitatea Harvard au arătat, fără urmă de tăgadă, că laptele matern diferă foarte mult în funcţie de sexul copilului. Astfel, băieţii primesc un lapte mai consistent, mai bogat în grăsimi şi în proteine, deci care le oferă mai multă energie, iar fetele – un lapte mai diluat, dar în cantităţi mai mari.Au fost avansate mai multe teorii pentru a explica acest fenomen, spune Katie Hinde, coordonatoarea echipei de la Harvard, în cadrul unei conferinţe anuale a Asociaţiei americane pentru promovarea ştiinţei. La maimuţele rhesus, de exemplu, femelele produc lapte matern cu mai mult calciu pentru puii de sex feminin.

„Acest lucru le permite să le dea mai mult lapte femelelor, ceea ce va duce la o accelerare a procesului de dezvoltare, astfel încât să ajungă mai rapid la maturitatea sexuală, pentru a se putea reproduce“, a explicat biologul Hinde. Băieţii nu au nevoie să ajungă la maturitatea sexuală la fel de repede ca femelele, singura limită în frecvenţa reproducerii în cazul lor ţinând de numărul femelelor pe care le pot cuceri, cred specialiştii.

Femelele sunt hrănite timp mai îndelungat decât masculii

Puii de sex feminin ai maimuţelor sunt hrăniţi cu lapte matern mai multă vreme decât masculii, care petrec mai multă vreme jucându-se şi, de aceea, au nevoie de un lapte mai bogat în grăsimi şi în proteine. Deşi au lansat mai multe teorii, specialiştii recunosc că nu ştiu cu precizie încă explicaţia pentru aceste diferenţe.

Ce se întâmplă în cazul gemenilor?

Dar dacă mama naşte gemeni de sexe diferite? „Din păcate, nu ştim încă în ce mod este afectată compoziţia laptelui matern în cazul gemenilor fată şi băiat. Dar este posibil ca, în acest caz, atât compoziţia, cât şi cantitatea laptelui să se echilibreze“, a declarat, pentru „Sciences et Avenir“, Katie Hinde.

Aceste studii oferă motivaţia foarte importantă pentru încurajarea hrănirii la sân. „În timp ce valorile nutriţionale ale laptelui matern diferă în funcţie de sexul copilului şi de nevoile acestuia, laptele praf este la fel pentru toţi copiii“, explică cercetătoarea.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro