Sfântul Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în a două jumătate a secolului al III-lea, într-o familie înstărită, dar foarte credincioasă. El a rămas, însă, orfan de devreme şi şi-a împărţit averea moştenită, fără să îşi oprească nimic. În cele din urmă, a devenit Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor,Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin.

În anul 325, Sfântul Nicolae a participat în calitate de episcop la primul sinod ecumenic ţinut la Niceea. Atunci, Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu era Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Viitorul sfânt i-a dat ereticului o palmă în cadrul sinodului. De la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca în 5 decembrie celor neascultători să li se dea o nuia în semn de avertisment, potrivit crestinortodox.ro.

Ca sfânt, se spune că Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform tradiţiei creştine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Sfântul Nicolae ştia însă, să ofere iertare, crezând că încercările vieţii pot fi prea apăsătoare pentru unii oameni. El a dăruit mult săracilor, a liniştit pe întristaţi şi a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi. Sfântul a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale se păstrează la Bari, în sudul Italiei.

În tradiţiile româneşti, Moş Nicolae are alte atribuţii decât cele ale sfântului: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lasă lumea fără lumina şi căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii şi apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

Sf. Nicolae, Sân-Nicoară în calendarul popular, este reprezentat ca un bătrân cu barba albă, ilustrând în acest fel semnele îmbătrânirii timpului calendaristic, dublate și prin plasarea sărbătorii sale în ultima lună a anului și în anotimpul rece", a declarat etnologul Ania Moldoveanu pentru ROMÂNIATV.NET.

La români, Moş Nicolae s-a instalat mai întâi la oraşe şi foarte târziu la sate şi nu s-a suprapus peste ceilalţi doi moşi: Moş Ajun şi Moş Crăciun.

"Sân-Nicoară este un personaj cu o prestanță deosebită în calendarul popular, fapt evident prin multitudinea de calități care i s-au adăugat în timp. Sărbătoarea din această zi prefigurează victoria binelui și a luminii asupra forțelor nefaste, asa cum ni se arată în credințele populare conform cărora în această zi „se întoarce noaptea la ziuă cu cât se sucește puiu-n găoace”, a mai spus etnologul Ania Moldoveanu pentruROMÂNIATV.NET.

Obiceiul cadourilor în ghete îşi are orginea în legenda celor trei surori sărace ajutate de Sfântul Nicolae să se căsătorească. Sfântul Nicolae a aflat într-o zi că un tată din Mira, îndurerat că nu-şi poate mărita fiicele pentru că nu avea bani, dorea să le ia zilele şi apoi să-şi pună capăt vieţii. Sfântul Nicolae a fost impresionat şi a poruncit slugilor sale să ia câteva pungi cu galbeni şi să le strecoare în casa acelei familii. Punguţele au fost strecurate pe hornul şemineului, aşa că, de atunci, se atârnă ciorapi lângă el de Moş Nicolae sau de Moş Crăciun. De atunci, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi şi în special copiii primesc daruri de la Sfântul Nicolae.

Moş Nicolae este, de fapt, adevăratul Moş Crăciun, mai ales în tradiţia Bisericii. Moş Crăciun, aşa cum îl ştim noi - îmbrăcat în haine roşii, având barbă şi o sanie trasă de reni, a fost inventat la începutul secolului al XX-lea. Numele de Santa Claus (Moş Crăciun) provine din termenul olandez Sinterklaas, prescurtarea de la Sinter Niklaas - Sfântul Nicolae.

Moş Nicolae este sărbătorit cu precădere în Olanda, dar şi în Belgia, Luxemburg, Germania, Elveţia, Austria şi zone ale Italiei şi Franţei influenţate de cultura germanică.

Sfântul Nicolae are trăsături comune, la popoarele germanice cu zeul Odin, venerat în nordul şi vestul Europei înainte de creştinism. Astfel încât, sărbătoarea Moşului are şi câteva elemente păgâne: precum în tradiţia română, Sinterklass merge pe un cal alb - zeul Odin mergea şi el prin cer cu calul său gri, Sleipnir. Sinterklass le oferă copiilor ciocolată, precum Odin le oferea oamenilor litere-rune. Sinterklaas are mai multe ajutoare, cu feţe înnegrite de funingine, care ascultă pe la coşurile caselor să afle dacă copiii sunt buni sau răi şi să îi raporteze Moşului - zeul Odin avea doi corbi, Huginn şi Muninn, care îi spuneau lui Odin ce se întâmpla prin lume.

Şi la olandezi, precum la români, copii pun în seara de 5 decembrie, în Ajun, ghetuţele în faţa şemineului sau a uşii casei, în aşteptarea cadourilor primite de la Moş Nicolae. În ghetuţe, micuţii pun şi câte un morcov sau un măr, pentru calul Moşului.

În Belgia, pe lângă morcovul şi mărul din ghetuţem oferite calului, copii mai pun o cutie de bere pentru ajutorul lui Moş Nicolae, denumit Zwarte Piet, şi o cană de cafea pentru Sfântul Nicolae.