Norme Coca 2023 - 2024

La casele de sănătate din întreaga ţară sunt în continuare cozi. Sute de oameni au venit să-şi ridice cardurile de sănătate, obligatorii pentru orice vizită la medic.

Mulţi asiguraţi se plâng că atunci când au ajuns la medic sau la spital li s-a spus că nu pot primi îngrijiri medicale în lipsa documentului.

Cristina Călinoiu, purtător de cuvânt al CASM Bucureşti, a declarat pentru Digi24 căpersoanele care nu au intrat în posesia cardului de sănătate primesc servicii medicale în virtutea calităţii de asigurat.

Aceasta a precizat că a fost înregistrat un număr foarte mare de solicitări pentru eliberarea documentului, spre exemplu doar în weekend au fost primite online aproximativ 2.000 de cereri.

Cristian Călinoiu a recomandat ca persoanele care nu au intrat în posesia cardului de sănătate să acceseze platforma informatică de pe site pentru a verifica dacă documentul se află la CASMB.

„Avem solicitări pentru carduri care nu se află la noi, iar fiecare solicitare presupune verificări", a spus ea.

La această oră, toate ghişeele de la CASMB sunt deschise şi toţi angajaţii sunt la lucru.

Şi în Oradea, la Casa de Asigurări de Sănătate este coadă încă de la prima oră. Zeci de oameni aşteaptă să-şi ridice cardurile de sănătate.

Probleme apar şi după ce pacienţii intră în posesia cardurilor de sănătate.

Medicii de familie spun că nu le pot activa din cauză că sistemul informatic nu funcţionează corespunzător şi apar mesaje de eroare, ceea ce întârzie consultaţiile.

Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei: Durează uneori zile întregi să deblochezi un card

Dr Sandra mesaj

Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, spune că oamenii nu au fost informaţi corespunzător în legătură cu aceste carduri:

Ar fi trebuit ca sistemul să se deruleze în paralel - introducerea cardului cu vechiul sistem de tratament, astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit. Am feedback din toată ţara, cred că nu e niciun judeţ în care în clipa asta să meargă sistemul informatic. Cel mai frecvent nu se pot activa cardurile. Fără activarea cardurilor nu se poate face consultaţia. Chiar dacă în acest moment a apărut o modificare din partea Casei Naţionale care spune că şi pacienţii care nu au primit încă aceste carduri pot beneficia de servicii, în realitate suportul legal nu există şi aceste servicii nu pot fi decontate.

Cel mai bine ar fi fost să se meargă în paralel, să se corecteze erorile pe parcurs, să se regleze lucrurile, să se dea drumul la servere paralele, nu să dai declaraţii din partea Casei că totul merge perfect şi în realitate, deşi am atras atenţia de atâta vreme că aceste erori nu s-au rezolvat să fie toată ţara blocată la ora asta.

Ba mai mult, cardurile se blochează, iar deblocarea e un proces care necesita cunoştinţe temeinice de informatică. Şi în acest moment nu le poate debloca nimeni. Şi ca să accesezi serviciul help desk de la Casa Naţionala e pur şi simplu o încercare sortită eşecului. Durează uneori zile întregi să deblochezi un card.

Pacienţii trebuie să îşi procure cardul, să îl aibă pentru că nu se va putea evita asta. E o mişcare absolut necesară. Suntem de acord cu introducerea cardului şi cu informatizarea, dar acest lucru trebuia pregătit. Pacientii trebuie să ştie că trebuie să aibă acest card şi să îl folosească pentru servicii medicale”.

Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS: Rog pacienţii care nu au nevoie de un serviciu medical astăzi să amâne iniţializarea cardului

vasile-ciurchea-1

„Noi încercăm să rezolvăm cât mai repede posibil toate neajunsurile, sesizările primite. La nivel de Casă Naţională. Am văzut că se blochează cardul cu PIN-ul. E o situaţie de început, o înţelegem, le deblocăm.

PROCEDURA DE DEBLOCARE CARD DE SANATATE - varianta oficiala CNAS

Vreau să îi rog pe pacienţii care nu au nevoie de un serviciu medical astăzi să amâne momentul iniţializării cardului pentru că dacă nu ai nevoie de un serviciu medical azi nu e obligatoriu să fie cardul iniţializat. Cardul poate fi iniţializat când ai nevoie de un serviciu medical. Şi atunci s-ar mai reduce din aglomeraţie”

Sursa

 

 

 

 

 

 

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro