Norme Coca 2023 - 2024

Semnatarul contractului cost-volum-rezultat pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice virale C şi cirozei hepatice C a transmis la CNAS lista laboratoarelor şi centrelor de recoltare în care se vor efectua gratuit testările fibromax, genotipare şi viremiile, investigaţii necesare la întocmirea dosarelor pentru aprobarea tratamentului fără interferon.

Lista laboratoarelor 

 

 

 

 

 

În jurul datei de 26 octombrie, voucherele pentru aceste investigaţii vor ajunge la medicii de specialitate care vor realiza prescrierea tratamentului şi monitorizarea pacientului în următoarele centre din ţară: Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, Oradea.

“ Începând de săptămâna viitoare , pacienţii pot solicita voucherele pentru investigaţiile necesare a fi depuse la dosarul pentru aprobarea tratamentului fără interferon. Consider că accesul la această nouă terapie este un pas important, extreme de necesar pentru această categorie de bolnavi. Sper ca anul viitor să putem extinde tratamentul fără interferon al hepatitei C şi la stadiul F3”, a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

Reamintim pacienţilor că pentru întocmirea dosarului de aprobare pentru tratamentul fără interferon, trebuie să se adreseze medicilor de specialitate care se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări din cele noua centre desemnate.

Dosarul întocmit va fi depus la casa de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală medicul de specialitate (prescriptor/curant), care -l va trimite apoi la CNAS.

Comisia de specialitate a CNAS va analiza dosarele depuse în vederea aprobării şi va verifica dacă acestea corespund criteriilor de eligibilitate. Decizia comisiei va fi comunicată pacientului de către casa de asigurări de sănătate unde acesta a depus dosarul.

Pe lângă investigaţiile amintite, dosarul pacientului va conţine în mod obligatoriu o serie de documente care se regăsesc pe site-ul www.cnas.ro, la secţiunea informaţii pentru asiguraţi – medicamente – tratament fără interferon.

Tot la această secţiune, pacienţii pot accesa un document cu informaţii utile privind modul de administrare a tratamentului fără interferon.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro