Tocmai de la această idee şi-au pornit analiza Alex Jones de la Universitatea Bangor şiRobin Kramer de la Universitatea Aberdeen, vizând să promoveze în final naturaleţea la femei.
În căutarea unei ecuaţii a echilibrului în materie de machiaj, cei doi cercetători au organizat un experiment social inedit. Ei au început prin a fotografia într-o cameră de studio un număr de 44 de femei de peste 20 de ani care tocmai se demachiaseră. Apoi, au oferit fiecăreia o selecţie de rujuri, rimeluri şi farduri de obraz şi le-au spus să se pregătească pentru o noapte în oraş. Jones şi Kramer au continuat să fotografieze tinerele în diferitele faze ale procesului cu scopul de a crea un catalog în evoluţie al înfăţişării lor, de la aspectul natural până la aspectul „mască”.
În continuare, au adunat alţi 44 de studenţi pe care i-au rugat să aleagă o imagine preferată, o fotografie care cred că ar fi favorizată de femei şi una care ar interesa în mod deosebit bărbaţii. Ambele sexe au considerat că bărbaţii vor fi mai atraşi de pozele în care s-a folosit mai mult machiaj, iar femeile de cele mai puţin retuşate.
Însă, în urmă experimentului, presupunerea aceasta s-a dovedit a fi falsă, relatează The Atlantic. După o scurtă vizionare a fotografiilor, studentele au ales manechinele care au folosit mai multe produse, pe când subiecții masculini au preferat o imagine mai naturală. Mai precis, persoanele testate au convenit asupra faptului că tinerele arătau cel mai bine atunci când machiajul lor era la 60% din cantitatea maximă pe care au folosit-o până la final.
„Aceste experimente demonstrează că este mult mai probabil ca femeile să folosească produse cosmetice pentru a se adapta unor standarde eronate care cred că le-ar avea partenerii lor”, declarau profesorii Jones şi Kramer pentru ultima ediţie a revistei ştiinţifice „Journal of experimental psychology”. Tot ei continuau analiza în acelaşi articol spunând că preferințele femeilor „par a fi legate de o imagine total deformată asupra aşteptărilor bărbaţilor şi, într-o mai mică măsură, şi ale femeilor. Cu alte cuvinte, tinerele par să tindă spre cerinţe nonexistente în contextul real al societăţii şi să aleagă aspectul în favoarea profunzimii”.
Este cunoscut faptul că femeile folosesc machiajul într-o încercare de a-şi accentuafeminitatea. De asemenea, se bazează pe cosmetice pentru a arăta mai sănătos, mai odihnite, mai simetric şi pentru a-şi corecta posibilele imperfecţiuni. Însă, într-o epoca a standardelor înalte pentru frumuseţe, experimentul cercetătorilor englezi vine ca să demonstreze că principalele aşteptări nu vin din exterior, ci chiar din interior.
Jason şi Kramer spun că și bărbații fac presupuneri greșite cu privire la standardele femeilor privind frumusețea masculină. Femeile preferă un tip de corp mult mai puţin atletic decât îşi imaginează bărbaţii. „Problema este că oamenii nu se pricep să estimeze ce îi face atractivi în ochii celuilalt”, explică cei doi amintind că este reconfortant pentru oricine să-şi diminueze nevoia de a atinge un fizic impecabil în ochii celor din jur.