În zilele noastre, malpraxis-ul este o controversă a lumii medicale din cauza legislației actuale.
Această lacună a legiuitorului duce la o practică medicală defensivă izvorâtă din lipsa unui filtru de protecție a medicilor în fața acelor cazurilor de malpraxis intentate abuziv. Acuzațiile de malpraxis au devenit o rutină, iar medicilor li se creează o imagine negativă, chiar și când aceste acuzații sunt soluționate în favoarea lor.
Reglementarea legislativă a malpraxis-ului, o problemă pentru întregul sistem de sănătate
Reglementarea lacunară a malpraxis-ului medical duce la dezvoltarea unei medicine dăunătoare pentru întregul sistem de sănătate. Consecințele sunt creșterea costurilor și lipsa de răspundere a asiguratorilor, ceea ce împiedică evoluția și dezvoltarea sistemului de sănătate.
Soluția în acest caz
Structurarea prevederilor legale într-o singură lege va aduce un plus subiectelor de drept vizate de aceste reglementări; este singura modalitate prin care acestea ar putea înțelege și conștientiza toate drepturile pe care le au și obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească intr-un caz de malpraxis medical.
"Este foarte importantă stabilirea, în mod clar, a obligațiilor medicului față de pacienți, deoarece medicii, ca și avocații, au o obligație de diligență, trebuie să depună toate eforturile și să implice toate cunoștințele și mijloacele medicale pe care le dețin pentru a obține un rezultat. Însă, atenție, trebuie subliniat faptul că medicilor nu li se impune să obțină acel rezultat!
Există, totuși, o categorie de medici a căror obligație față de pacienți poate fi interpretată ca fiind una de rezultat, și anume medicii esteticieni, care se ocupă cu schimbarea imaginii unei persoane. De asemenea chirurgii sunt o altă categorie de medici foarte expusă la procesele de malpraxis, datorită riscului cu care se confruntă zilnic, prin natura activității lor.", explică Boiana Berchi, Partener McGregor & Partners.
Probleme imense în actuala legislație
Actuala legislație lasă descoperiți în fața posibilelor cazuri de malpraxis medicii, dar și pacienții. Chiar dacă aceștia au semnat o poliță de malpraxis, asiguratorul găsește o modalitate legală prin care nu va fi obligat la plata sumei asigurate în cazul unui malpraxis. În acest caz, pacienții vor încerca să recupereze prejudiciul de la medici, care adesea nu au mijloacele necesare să plătească.
Medicii ar trebui să beneficieze de polițe de asigurare pentru malpraxis care să le asigure în realitate riscurile și să le permită să își desfășoare activitatea fără constrângeri. Aceștia trebuie să fie asigurați cu adevărat, iar în cazul unui malpraxis asiguratorul să plătească pacientului suma corectă stabilită de instanță de judecată, în limitele impuse de polița de asigurare.