Erorile conducătorilor sistemului de sănătate, liniile greşite pe care le-au trasat guvernanţii sistemului (şi nu numai din sistem), reprezintă adevăratul malpraxis din sistemul de sănătate. Acesta este malpraxisul la nivel înalt sau malpraxisul malign. Pentru a fi concreţi, am stabilit şi criteriile de diagnostic:
Criteriul 1: Managementul financiar obscur. Fondurile recoltate în sistemul de sănătate sunt utilizate într-o manieră greu de desluşit, iar sănătatea primeşte un procent arbitrar din marele buget de stat, deşi aduce beneficii mari ţării. Banii nu sunt distribuiţi corect după un proiect coerent, sunt cheltuiţi pe programe sau acţiuni inutile, risipiţi sau, şi mai grav, banii dispar. S-au cumpărat vaccinuri care nu au fost folosite. Cheltuim în mod repetat pentru aceleaşi analize. Pacientul îşi face analize în teritoriu, apoi le repetă în spital pentru că cele din teritoriu nu sunt competitive. S-a cumpărat aparatură de înaltă performanţă fără contracte de service, astfel că aparatele au rămas în lăzi depăşind termenele de garanţie. Pe aceste lăzi ar trebui să scrie „aici sunt banii dumneavoastră“.
Criteriul 2: Versatilitatea conducerii. Miniştrii sănătăţii şi echipele lor se schimbă foarte des. Fiecare propune o reformă care în final nu are rezultate. În „Viaţa medicală“ am găsit un titlu relevant pentru felul în care se aleg miniştrii: „Reformă caut ministru, aştept provincia“. Marea atracţie a conducerii sistemului ţine de felul în care se fac achiziţii, de cum se iau comisioane şi de alte afaceri profitabile care se pot face în sistemul de sănătate. Cine conduce trăsura o duce unde vrea. Dacă un ministru greşeşte, poate zâmbi la televizor, poate spune că s-a răzgândit, îşi poate da demisia plecând la un alt minister, însă nu păţeşte nimic pentru malpraxisul pe care l-a făcut. Este evident că schimbarea miniştrilor nu a avut efecte benefice, a fost doar un rulaj de echipă, prea puţini au lăsat ceva în urmă pentru populaţie. Aduc laude ministrului Gabor Hajdu, care a coordonat un amplu proiect de dotare a unităţilor sanitare. 282 milioane de dolari au fost direcţionate în tehnologie şi logistică. Astăzi, vedem un început de curăţenie: manageri corupţi, care au făcut achiziţii pe preţuri greu de închipuit şi au adus spitalele în stare de stop cardiorespirator, sunt înlocuiţi. Felicitări! Vă rog, curăţaţi şi alte spitale de manageri incompetenţi! Nu o faceţi doar ca exerciţiu de imagine.
Criteriul 3: Instabilitatea structurii. În sistemul nostru de sănătate auzi frecvent că apar şi dispar spitale. Cu câţiva ani în urmă se trâmbiţa renovarea arhitecturii sistemului, dar se opera pe cord deschis fără anestezie. Fără studii prealabile se desfiinţau spitale. Au fost închise unităţi spitaliceşti recent modernizate. Salariaţii şi pacienţii au fost scoşi în stradă, aparatura s-a degradat şi, din nou, nimeni nu a răspuns pentru acest malpraxis de cel mai înalt nivel. Comasarea spitalelor a fost o struţocămilă care a stupefiat echipele medicale de specialităţi diferite ce ar fi trebuit să se unească.
A apărut recent ideea de a se reinventa policlinicile. După desfiinţarea sau lăsarea în paragină, ne-am dat seama că există prea mulţi pacienţi pe coridoarele spitalelor, prea multe urgenţe. Şi o luăm de la capăt.
Cu regionalizarea sănătăţii s-au consumat alte energii şi, desigur, bani. Rezultatele acestui proiect nu pot fi evaluate anticipativ, aşa cum s-a întâmplat cu alte proiecte. Au fost discuţii despre spitale interregionale, s-au consumat bani pe studii de fezabilitate, s-a spus că ar trebui să existe patru-cinci astfel de spitale care să acopere patologia multidisciplinară pentru mai multe judeţe. Ca şi în alte reforme, hemoragia financiară a afectat sistemul. Promotorii ideilor geniale fără finalitate ar trebui să fie acuzaţi pentru malpraxis.
Criteriul 4: Gangrenarea intenţionată a industriei farmaceutice. Lista de medicamente compensate are o valoare deosebită pentru sănătatea populaţiei. Un medic a fost împuşcat pentru că nu a dat compensatele pe care le voia pacientul si nu le avea disponibile, alţii au fost bătuţi, scuipaţi, înjuraţi. După multiple scandaluri, s-a ajuns la o listă cu medicamente compensate, dar apoi s-a descoperit că lista are nişte lacune. Joaca cu medicamente a contrazis toate normele. Milioane de euro sunt plimbaţi prin contracte, însă un lucru trebuie să rămână constant: ministrul are responsabilitatea directă de a gestiona medicamentele compensate şi de a orienta banii şi medicamentele acolo unde trebuie.
Criteriul 5: Parazitarea/căpuşarea spitalelor. Spitalele suferă de mai multe tipuri de parazitoze: una farmaceutică (farmaciile abundă în preajma spitalului pentru că ştiu că pacienţii îşi vor cumpăra medicaţia de la ele), parazitoza de tip catering (spitalul este obligat să aducă mâncare pentru bolnavi din exterior, apelând la firmele de catering cu culoare politică), parazitoza tip „security“ (spitalul trebuie să fie păzit de o firmă de protecţie bine plătită), parazitoza tip „cleaning“ (spitalul este obligat să fie curăţat, igienizat de firma cumnatului sau cumnatei cuiva din conducere). Conform legii, spitalul trebuie să asigure medicaţia completă şi toate materialele pentru pacienţi. Printr-o măiestrie de sistem, s-a ajuns la situaţia în care pacientul iese pe poarta spitalului pentru a-şi cumpăra medicamente, branule, catetere, perfuzoare, ser fiziologic, de la farmacia de vizavi, iar acest lucru nu deranjează pe nimeni.
Criteriul 6: Manageriatul spitalicesc pe bază de carnet de partid. Conducerile spitalelor au în vârf manageri, care „manageriază“ foarte bine ceea ce trebuie să „managerieze“. Au fost daţi la o parte medicii, pentru că ei nu ştiau să managerieze cheltuielile spitalului în direcţiile dorite de alţii. S-au perindat pe la conducerea spitalelor tot felul de indivizi cu profesii foarte diferite care nu au nicio legătură cu sistemul de sănătate (au fost propuşi să conducă spitale oameni care nu au legătură cu profesia medicală sau cu serviciile de sănătate). Creierul unităţilor medicale a fost înlocuit cu un alt organ. Dacă un medic ar înlocui creierul cu intestinul gros, ar intra în istorie. Însă, dacă acest lucru deja s-a făcut la cele mai înalte niveluri în sistem, asta nu a deranjat prea mult.
Criteriul 7: Stimularea informală a medicului. În sistemul de sănătate nu ai voie să condiţionezi actul medical cerând ceva pacientului, dar ai voie să primeşti ceva dacă pacientul este darnic. Plăţile băneşti au fost numite plăţi informale. Este un fel de sponsorizare personală pe care pacientul o acordă nesilit de nimeni bietului chirurg pentru a-l ajuta să nu renunţe la profesie, pentru a-l ajuta să supravieţuiască. Plata informală nu este agreată de medici. Toţi doresc o plată oficială corespunzătoare valorii activităţii şi rezultatelor. Răspunsul a fost negativ: „Nu vă putem plăti la valoarea voastră, descurcaţi-vă!“. O mână spală pe alta, o ruşine spală o altă ruşine. Acest fenomen este cunoscut, tolerat şi încurajat şi nu constituie un malpraxis individual, este „malpraxis de sistem“.
Criteriul 8: Inadvertenţele pachetului de servicii. Foarte disputat este pachetul de bază care cuprinde lista serviciilor medicale esenţiale. De obicei, acesta este elaborat pe genunchi, înainte de sărbători, pentru a nu se observa multiplele inadvertenţe.
Criteriul 9: Funcţionarea spitalelor fără acreditare. 40% din spitale nu au acreditare. Ele funcţionează în continuare. E bine să funcţioneze aşa? Cine e de vină pentru întârzierea acreditării? Un spital fără acreditare nu poate funcţiona. Este contrar legilor europene.
Criteriul 10: Timpul de aşteptare. La noi se fac liste de aşteptare. Românul vine la medic în ultima fază, când constituie un caz grav. În ceasul al doisprezecelea nu îi mai poţi pune să aştepte. Lista de aşteptare trebuie elaborată de un medic foarte bine pregătit. Unii mor înainte de a ajunge la medic. Povestea domnului Lăzărescu este valabilă în fiecare zi.
Malpraxisul malign, de nivel înalt, din sistemul de sănătate este acoperit superficial cu bandaje colorate şi continuă să îşi dezvolte rădăcinile, metastazând întregul sistem. În acest organism metastatic, medicul continuă să lupte disperat între două lumi dramatice: lumea patologiei pacientului şi lumea patologiei sistemului sanitar. Două lumi cenuşii, în care trebuie să supravieţuiască dacă nu doreşte să îşi schimbe meseria. Iar dacă va dori să şi-o schimbe, cu siguranţă se vor găsi „profesionişti“ care să îi ia locul.
Malpraxisul malign de înalt nivel relevă iresponsabilitatea factorilor de decizie care menţin o stare de tensiune şi incoerenţă în sistemul de sănătate românesc, proliferează scandalurile, promovarea impresarilor de medicină, a celor care ştiu doar să vândă şi să cumpere. Cine sunt câştigătorii şi cine sunt pierzătorii? Pierzătorii sunt pacientul, familia lui, medicul, toată populaţia. Câştigătorii ştiţi cine sunt.
