Sunt cunoscute deja beneficiile alăptării bebeluşilor: hrănitul la sân pune bazele sistemului imunitar al copilului, pe termen lung reduce riscul de apariţie a bolilor cronice, iar unele studii au demonstrat chiar că anticorpii din laptele matern pot distruge virusul HIV. Pentru a încuraja mamele să alăpteze, guvernul britanic oferă bani în cupoane de cumpărături.

Impulsionarea noilor mame în ceea ce priveşte hrănitul la sân constă într-un nou proiect al guvernului britanic în colaborare cu sectorul de cercetări în sănătate şi, deocamdată, are ca ţintă zonele defavorizate ale comitatelor Yorkshire şi Derbyshire. O a treia zonă este luată în considerare, care implică 130 de femei ce vor naşte în perioada noiembrie 2013 - martie 2014, notează BBC.   În cazul în care acest program va avea succes, anul viitor e posibilă chiar introducerea lui la nivel naţional.

Folosirea recompenselor materiale nu este ceva nou pentru sistemul de sănătate englez. S-au folosit pentru a încuraja oamenii să se lase de fumat, dar şi pentru a-i convinge să slăbească. Totuşi, este pentru prima dată când sunt oferiţi bani, la un nivel atât de mare, pentru hrănitul la sân.

Conform planului, mamele din anumite zone ale oraşelor Sheffield şi Chesterfield vor primi cupoane în valoare de 200 de lire sterline (239 de euro) pe care le pot folosi în magazine. Aceste zone au fost alese pentru rata lor scăzută de alăptare: în medie, doar una din patru mame hrăneşte la sân bebeluşul până în a şasea sau a şaptea săptămână de la naştere. Media naţională este de 55% de mame care continuă alăptarea şi după cea de-a opta săptămână a bebeluşului.

Pentru a primi aceşti bani, femeile trebuie să demonstreze că a alăptat bebeluşul timp de cel puţin şase luni. Însă, se discută şi despre posibilitatea ca mamele ce alăptează pentru cel puţin şase săptămâni să primească 120 de lire sterline (143 de euro). Verificarea femeilor se va face de către moaşe şi de către asistenţii sociali.   Echipa din spatele acestui proiect spune că hrănitul la sân este o cauză importantă a inegalităţilor din punct de vedere al sănătăţii. Ei îşi susţin afirmaţiile prin citarea multor studii care au demonstrat că alăptatul ajută la prevenirea problemelor de sănătate cum sunt gastroenteritele, a infecţiilor din piept, dar şi că ajută la o mai bună realizare academică a copiilor.

Citeste mai mult: adev.ro/mw7v1g

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro