De-a lungul timpului, nenumărate persoane au povestit despre experinţele de viaţă de după moarte. Psihologul Mary Joe Rapini a lucrat cu foarte mulți pacienți aflați în stadii terminale de cancer, care i-au povestit mai multe astfel de episoade. Mărturisirile lui Mary Joe apar în cartea medicului Jeffrey Long, "Evidence of the Afterlife: The Science of Near-Death Experiences", apărută în 2010.
Rapini a pus de multe ori povestirile pacienților săi pe seama tratamentelor medicale puternice, dar în aprilie 2003 a experimentat ea însăși un astfel de episod, în urma unui anevrism.
"Îi vedeam pe medici agitându-se în jurul meu, înfigând tot felul de lucruri în mine, apoi l-au sunat pe soțul meu. Când m-am uitat în sus, am văzut o lumină puternică… Nu era ca orice lumina obisnuita. Era cu totul diferita… Era luminiscenta… Si crestea din ce in ce mai mare. Ma tot uitam mirata la ea intrebandu-ma ce e asta?. Apoi a crescut atat de mare, incat m-a inghitit si m-am trezit in acest tunel, care m-a dus in aceasta frumoasa incapere. Dumnezeu ma tinea in brate, si mi-a spus: Mary Jo, tu nu poti ramane aici! Dar eu voiam sa raman, asa ca am protestat. Nu pot ramane?! De ce?. Si am inceput sa enumar toate motivele pentru care ar fi trebuit sa raman. Si atunci mi-a spus: Ai iubit vreodata in viata ta pe cineva, asa cum te-ai simtit tu iubita aici?. Si am raspuns: Bineinteles ca nu. Este imposibil. Eu sunt om!. Si atunci mi-a spus: Poti mai mult decat atat! Apoi m-am întors…", a povestit Rapini.
Mary Joe Rapini spune că, după această experiență uluitoare, au existat nopți în care îi apărea în vis acea lumină neobișnuită.
Medicul Jeffrey Long a expus în cartea sa dovezi ale ale existenţei lumii veşnice:
1. Din punct de vedere medical, este imposibil să se trăiască o experienţă lucidă în starea de inconştienţă sau moarte clinică. Persoanele care se află în apropierea morţii sunt de regulă inconştiente şi de multe ori pot fi declarate moarte clinic, în sensul că numai respiră, iar inima lor nu mai bate. În momentul când inima încetează să mai bată, creierul nu mai primeşte nici un pic de sânge. La aproximativ 10-15 secunde după oprirea fluxului sanguin către creier, activitatea cerebrală încetează. Atunci când activitatea cerebrala se opreşte, sinusoida de pe ecranul electroencefalografului devine orizontală. Oamenii care se află în această stare sunt, în general, inconştienţi, iar inconştienţa este definită, prin excelenţă, ca incapacitatea de a mai avea vreo experienţă conştientă organizată. Cu toate acestea, persoane aflate în această stare descriu, atunci când revin la realitate, experienţe perfect organizate trăite într-o stare de luciditate extremă. Medical, acest lucru este inexplicabil.
2. Persoanele care trăiesc o experienţă în apropierea morţii aud şi văd într-o stare decorporalizată (experienţă extracorporală), iar lucrurile percepute de ele se dovedesc de cele mai multe ori corecte. Starea extracorporală reprezintă primul element care apare în majoritatea experienţelor din apropierea morţii. Persoanele care trăiesc astfel de experienţe descriu evenimente pe care nu ar mai fi trebuit să le poată vedea pentru că sunt inconştiente, iar acest fel de evenimente se petrec undeva departe de corpul lor fizic. Acestea îşi văd propriul corp, în starea de inconştienţă sau văd eforturile medicilor de resuscitare a lor, fapte ce au fost certificate ulterior.
3. Experienţele din apropierea morţii se petrec, de regulă, atunci când pacientul se află sub anestezie, situaţie în care conştiinţa nu ar mai trebui să fie activă. În timpul anesteziei generale niciun om nu ar trebui să aibă vreo experienţă lucidă, ca să nu mai vorbim de o stare de conştiinţă superioară stării de veghe.
4. Există persoane oarbe care trăiesc experienţe în apropierea morţii. Ele nu au aceleaşi percepţii vizuale ca şi văzătorii. Nevăzătorii născuţi orbi nu au nicio reprezentare vizuală a lumii în care trăim. Aceşti oamenii înţeleg lumea doar prin percepţiile lor auditive, sau prin cele oferite de simţul atingerii, mirosului şi gustului. Visele lor nu includ niciodată imagini, ci doar celelalte tipuri de percepţii. Totuşi, atunci când o astfel de persoană trăieşte o experienţă în apropierea morţii, s-a constatat că are aceleaşi percepţii puternic vizuale ca şi ceilalţi oameni.
5. Retrospectiva vieţii, din timpul unei experienţe din apropierea morţii, reflectă cu acurateţe evenimentele reale petrecute în viaţa pe care o trăieşte persoana însă, include şi evenimente de mult uitate. Unele persoane revăd doar crâmpeie din viaţa lor, în timp ce altele trăiesc o retrospectivă panoramică a întregii lor vieţi.
6. Practic toate fiinţele întâlnite în timpul unei experienţe din apropierea morţii sunt decedate în momentul producerii acesteia, iar marea majoritate sunt rude, prieteni sau alte cunoştinţe. Când o persoană, care trăieşte o experienţă din apropierea morţii, întâlneşte alţi oameni pe care i-a cunoscut în timpul vieţii sale, aceştia sunt inevitabil decedaţi în momentul producerii experienţei. În halucinaţii sau vise pot fi întâlnite şi persoane care sunt în viaţă, în preajma morţii nu se întâmplă acest lucru. Foarte multe persoane care trăiesc experienţe din apropierea morţii întâlnesc fiinţe care le par familiare, dar pe care nu le recunosc. Ele descoperă mai tarziu identitatea acestora, de pildă prin examinarea unor vechi fotografii de familie. Dar, la o dată ulterioară producerii experienţei din apropierea morţii.
7. Similitudinea izbitoare care există între experienţele din apropierea morţii pe care le trăiesc copiii cu vârste foarte mici şi adulţii, sugerează că aceste experienţe nu au nimic de-a face cu convingerile preexistente ale celor implicaţi. Copiii cu vârste mai mici de şase ani, trăiesc astfel de experienţe care includ aceleaşi elemente regăsite şi la adulţi. Copiii nu au auzit vorbindu-se despre aceste experimente, ei neştiind nimic despre retrospectiva vieţii, despre existenţa tunelului către lumină, despre experienţele extracorporale, etc. Prima dată, în viaţa lor, când iau contact cu aceste elemente este momentul în care se petrece experienţa.
8. Uimitoarele similitudini care există între experienţele din apropierea morţii, ale persoanelor din întreaga lume, reprezintă o altă dovadă fermă că aceste evenimente sunt cât se poate de reale. Există o analogie simplă care ilustrează acest lucru: dacă o persoană din Statele Unite, una din Spania şi una din Mexic merg la Paris, toate văd Turnul Eiffel. Singurele diferenţe între relatările lor ţin de detalii, nu de esenţă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru oamenii din culturi diferite care trăiesc astfel de experienţe. Există însă, diferenţe între maniera de a descrie aceleaşi evenimente de către anumite populaţii sau altele, dar între ele există asemănări uluitoare.
9. Persoanele care trăiesc experienţe din apropierea morţii sunt transformate, în modul lor de a fi, de experienţa trăită, adeseori pentru totdeauna. După aceste experienţe apar efecte pe termen lung atât naturale, cât şi supranaturale. Între cele naturale se numară diminuarea fricii de moarte şi amplificarea credinţei în lumea de dincolo. Multe dintre aceste persoane devin mai pline de iubire atunci când interacţionează cu semenii lor, ele schimbându-şi profund elemente din personalitate, în primul rând, în sensul ca devin mai bune. Printre efectele supranaturale se numără primirea de diferite, aşa-zise, daruri paranormale. Studiul celor doi autori evidenţiază că 43% dintre cei intervievaţi au rămas cu astfel de puteri neobişnuite în urma experienţei lor, puteri pe care nu le aveau înaintea acesteia. Cele mai uimitoare transformări sunt de obicei cele fizice, îndeosebi vindecările neaşteptate ale unor oameni bolnavi fizic sau psihic.
Concluzionând, fiecare categorie de dovezi, din cele enumerate mai sus, confirmă cu putere existenţa unei vieţi de apoi, dar împreună cele nouă categorii reprezintă o dovadă absolută a existenţei lumii de dincolo, afirmă autorii. La fel de important este şi aspectul spiritual al experienţelor din apropierea morţii, care răspunde la întrebările puse de omenire legate de existenţa ei pe acest pământ, precum şi de existenţa vieţii de apoi.
