Medicii nu vor mai putea intra în operaţie fără să respecte un anumit ritual de verificare a stării pacientului, dar şi a echipei cu care lucrează, odată cu adoptarea unui proiect de ordin "Lista de verificare a procedurilor chirurgicale", elaborată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în anul 2008. O măsură extrem de benefică, dacă ne amintim câte cazuri de pacienţi victime ale erorilor chirurgicale apar anual în România.

În motivarea Minsterului Sănătăţii, se stipulează că "pe parcursul procesului de acordare de servicii medicale chirurgicale este necesară instituirea unor măsuri simple, general acceptate şi aplicate de echipa medicală operatorie, care să determine o creştere semnificativă a calităţii şi siguranţei serviciilor medicale furnizate pacienţilor. Aceste măsuri vizează creşterea siguranţei serviciilor de anestezie, evitarea infecţiilor în chirurgie dar şi stimularea comunicării între membrii echipei medicale".

Mai exact, medicii vor trebui să se asigure că operează persoana care trebuie, că nu uită vreun pansament în corpul bolnavului şi că îi administrează antibiotic înainte de operaţie. Această listă va reduce numărul greşelilor medicale din timpul operaţiilor, apreciază specialiştii din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Anual, în întreaga lume au loc 234 de milioane de operaţii, ceea ce înseamnă o persoană operată la 25 de oameni. În România sunt foarte dese situaţiile în care pacienţii operaţi se plâng că au fost victimele unei greşeli medicale.

chirurg-doktor

Chiar dacă aceste informaţii sunt repetitive, subliniem faptul că această etapă este esenţială, astfel încât echipa medicală să nu efectueze o procedură chirurgicală eronată asupra pacientului. În cazul pacienţilor care se află în imposibilitatea de a-şi exercita consimţământul, minorilor şi persoanelor fără discernământ, se va lua legătura cu un membru al familiei sau cu reprezentantul legal al acestora. În cazul urgenţelor, procedurile chirurgicale se pot realiza fără consimţământ obţinut anterior prin consensul echipei medicale', se arată în proiectul supus dezbaterii publice.

Următoarea etapă în parcurgerea listei de verificare constă în verificarea formală a echipamentelor de către medicul anestezist prezent. Astfel, vor fi supuse verificărilor de siguranţă aparatul de anestezie, aparatul de ventilaţie mecanică, medicaţia şi evaluarea preoperatorie a riscului anestezic asupra pacientului.

"Coordonatorul listei de verificare sau un alt membru al echipei medicale va solicita ca toţi membrii să confirme numele pacientului, procedura chirurgicală care urmează să fie realizată, zona anatomică unde urmează să se intervină, precum şi poziţia pacientului dacă este relevant pentru procedura chirurgicală. Procedura chirurgicală efectuată se poate schimba (complica) pe parcursul intervenţiei, de acceea este indicat să se confirme de către medicul chirurg şi de către echipa medicală numele exact al intervenţiei realizate", se precizează în proiect.

Documentul mai prevede ca la finalul intervenţiei chirurgicale asistenta medicală să confirme verbal numărarea finală a instrumentelor medicale. ''În cazul în care numărul bureţilor, acelor şi instrumentelor iniţiale nu coincide cu numărul bureţilor după intervenţia chirurgicală atunci se va intra în starea de alertă. În aceste condiţii echipa medicală trebuie să examineze gunoiul, draperiile sau cavitatea şi, în cazul în care este nevoie se pot realiza radiografii'', se menţionează în proiectul de act normativ.

Puteţi consulta AICI lista de proceduri.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro