Norme Coca 2023 - 2024

În urmă cu trei ani, Ministerul Sănătăţii desfiinţa centrele de recoltare a sângelui din spitale ca să facă economie. Criza de acum a demonstrat cât de greşită a fost decizia şi de aceea autorităţile vor să reînfiinţeze laboratoarele. În România doar 1,7 la sută din populaţie donează sânge, în vreme ce media europeană este de aproape patru ori mai mare.

Vineri, Centrul de donare din Bucureşti – coadă. Sâmbătă, aceeaşi oră, acelaşi loc – nu e nimeni. Din cauza lipsei de bani şi de personal, în weekend nu se lucrează. Autocarul care poate funcţiona ca un centru mobil de donare este abandonat în curte deoarece nu are cine să-l conducă. Teama celor din sistem este că românii nu vor mai dona sânge la fel cum au făcut-o imediat după apelul lansat de Ministerul Sănătăţii. La doar 32 de ani, Horia Bugner a donat sânge de 32 de ori în ultimii zece ani.

„A fost o mobilizare similară atunci când a fost acel accident în Muntenegru. Ceea ce trebuie făcut pe termen lung este să avem mai multe centre de donare, să se poată dona şi sâmbăta, cum se putea şi până în 2008, mulţi nu vin la donare pentru că nu pot să îşi ia o zi liberă”, spune Horia Bugner.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că va reînfiinţa centrele de donare din spitale.

„Începem în septembrie cu centrul de la Institutul Clinic Fundeni, ulterior vom putea tot în cursul acestei toamne că deschidem şi la Universitar si la Bagdasar”, declară Nicoale Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

Aceste centre au funcţionat până acum trei ani, dar din cauza reducerilor de personal şi de bani, au fost închise. Costurile testării sângelui consumau banii unităţilor sanitare. Acum, doar la Spitalul de Urgenţă Floreasca a mai fost păstrat un astfel de centru de donare. Şi sâmbătă era lume care aştepta, doar că unii oameni nu au mai fost primiţi, pe motiv că programul era la final.

În România doar 1,7 la sută din populaţie donează sânge. Media europeană este de aproape patru ori mai mare. Pentru ca în spitalele din România, intervenţiile chirurgicale să nu mai fie amânate din cauza lipsei sângelui ar fi nevoie ca măcar 2,5 la sută din populaţie să meargă frecvent la centrele de donare.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro