Dr. Carmen Ionică este medic în cadrul secţiei Chirurgie II a Spitalului Judeţean de urgenţă Ploieşti şi unul dintre semnatarii scrisorii de susţinere a dr. Dan Oprea. Carmen Ionică a transmis presei, în cursul zile de vineri, o scrisoare deschisă prin care vine cu noi detalii despre condiţiile în care medicii sunt nevoiţi să-şi facă datoria.

„Bună ziua,

În ceea ce priveşte declaraţiile către presă din ultima vreme există reticenţe, nu din teamă ci din cauza faptului că informaţiile oferite sunt prezentate trunchiat şi uneori scoase din context . Vă dau un exemplu: «Scandalul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti capătă proporţii greu de imaginat. Peste 23 medici semnează o scrisoare prin care se alătură colegului lor Dan Oprea, chirurgul care a dezvăluit, acum câteva zile, că face intervenţii cu bisturie refolosite şi neascuţite». Această ştire a apărut pe situl antena1 şi antena 3. Dr Dan Oprea nu făcut această afirmaţie. A spus doar ca bisturiele electrice care sunt de unică folosinţă se resterilizeaza. Ceea ce este altceva. Pentru a înţelege vă voi spune cum se desfăşoară o intervenţie chirurgicală. Pentru o intervenţie chirurgicală se poate folosi bisturiul «rece» compus din miner metalic (care se sterilizează ca orice instrument chirurgical metalic ,conform protocoalelor existente), şi lama tăietoare care este de unică folosinţă. Apoi se foloseşte bisturiul electric care are funcţia de a tăia şi a coagula(adică opreşte sângerarea) care utilizează energia termică pentru a tăia , nu forţa mecanică şi deci lamele nu trebuie să fie ascuţite. Aceste bisturie sunt resterilizate după ce au fost spălate şi decontaminate , la etilen oxid sau plasmă (metode de sterilizare folosite şi de producătorii tuturor instrumentelor de unică folosinţă), deci bisturiile cu care operăm nu sunt nici nesterile, nici neascuţite aşa cum s-a insinuat . Datorită sărăciei existente la nivelul întregii ţări, această resterilizare a instrumentelor de unică folosinţă este practicată în foarte multe spitale din ţară . Cred că sunt foarte puţine spitale de stat care îşi permit să folosească o singură dată aceste instrumente.

Ar trebui să privim mult mai profund , să vedem de unde începe «răul». Din păcate sistemul sanitar are multe probleme mult mai grave, care vin din, subfinantare şi din faptul că nimeni din cei ce conduc acest sistem nu vor să recunoască că există probleme. Populaţia este minţită şi cei ce ne conduc acuza doctorii şi asistentele pentru orice problemă apărută .

Am dori ca titlurile din presă precum «Spitalul morţii» să dispară, pentru că nu sunt reale. Într-un articol, un jurnalist recunoştea că mortalitatea Spitalului din Ploieşti nu este mai mare decât a altor spitale judeţene. Nimeni nu vorbeşte despre miile de vieţi salvate de «criminalii şi șpăgarii» care lucrează în Spitalul morţii. Nimeni nu a redat paragraful din scrisoarea dr. Dan Oprea în care explica patologia complexă care a fost abordată în Spitalul din Ploieşti.

Cum credeţi că putem lucra în acest climat? Cum credeţi că poate opera un chirurg cu o asemenea presiune? Nimeni nu ştie sau nu vrea să recunoască că un chirurg nu are viaţa personală, nu are sâmbătă, duminică, dacă sună telefonul în toiul nopţii se ridică şi pleacă la spital să rezolve problema apărută. Astea din păcate pentru dumneavoastră nu sunt ştiri, nu fac audienţa.

Ce trebuie să ştie toată lumea că nu există intervenţie chirurgicală sau manevra medicală fără riscuri. Orice intervenţie are accidente, incidente şi complicaţii .Toate aceste sunt trecute în cărţile de specialitate, iar dacă apar nu reprezintă malpraxis. Malpraxis reprezintă conform legii , oriunde în lume , nerecunoaşterea şi tratarea necorespunzătoare a complicaţiei. Recent am fost la congresul ARCE( asociaţia română de chirurgie endoscopică) un congres care a avut o largă participare internaţională şi în care s-a discutat, printre altele, despre complicaţii şi măsuri care ar putea fi luate pt diminuarea complicaţiilor. Deci complicaţii există şi înAnglia ,Germania, Italia şi alte ţări. Într-una din discuţii un distins profesor de chirurgie din Londra a spus 2 lucruri extraordinare şi anume:1.fiecare chirurg trebuie să efectueze intervenţia chirurgicală folosind tehnica chirurgicală (clasică,laparoscopica sau robotică) pe care o stăpâneşte cel mai bine în felul acesta scăzând rata complicaţiilor şi 2 trebuie să oferi pacientului posibilitatea să se trateze în Spitalul teritorial.

Lupta pe care o ducem, trebuie să o ducem toţi: doctori, pacienţi, jurnalişti împotriva sistemului corupt care refuză cu bună ştiinţă să-şi recunoască vină şi incapacitatea. Lupta nu trebuie să fie între doctori şi pacienţi cu ajutorul presei pentru ca atunci sistemul va câştiga ,iar cetăţeanul va trăi la fel de prost că până acum.

Aşa cum am spus în scrisoarea deschisă suntem cu toţii, doctori şi pacienţi de aceeaşi parte a baricadei.

Tot acest asediu al presei asupra medicilor a indus teama în rândul pacienţilor. Oamenilor le este teamă să se prezinte la medic şi ajung la camera de gardă după zile de suferinţă, cu complicaţii severe care le pun viaţa în pericol ,iar doctorii,«criminalii», trebuie să facă minuni. Iar dacă minunea nu se produce , atunci e malpraxis şi doctorul e un «şpăgar, criminal».

Asta este realitatea văzută prin ochii medicilor, realitate care probabil nu va ajunge niciodată în presă pentru că nu se vinde.

Un coleg mi-a spus acum câteva zile că, odată, a întrebat o jurnalistă de ce nu publică ştiri despre realizările medicilor, despre miile de vieţi salvate. Răspunsul probabil îl ştiţi. Domnişoara a răspuns «aceasta nu este o ştire, aceasta este un fapt normal, aceasta este datoria doctorilor ».  Ştiri reprezintă acuzaţiile pacienţilor, de cele mai multe ori nefondate şi neprobate, iar dreptul la replică nu există. Doctorul este acuzat, jignit, iar dacă se probează că este nevinovat nimeni nu-l reabilitează, poartă după el un stigmat toată viaţa.

Cu stimă,

Dr. Carmen Ionică".

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro