Ajunși ciuca bătăilor în sistemul de sănătate, medicii de familie au început să facă publice problemele cu care se confruntă. De la un subiect la altul, de la un medic la altul, am ajuns și la doctorița Elisabeta Spătaru, medic de familie cu experiență, care ne-a povestit o situație cu care s-a confruntat în ultimii doi ani.

Sursa renasterea.ro

Autor Ciprian Brindescu

Dumneaei ne-a relatat că, în data de 29 iunie 2015, a venit la cabinetul său un pacient căruia i-a dat un bilet de trimitere pentru un control la Urologie, la Spitalul Județean, pentru o afecțiune cronică ce nu necesita internarea sau o intervenție chirurgicală. În 3 iulie 2015, pacientul s-a prezentat din nou la doctorița Spătaru, pentru un nou consult, pentru celelalte boli cronice de care suferea.

Nu este corect sa-l pedepsești pe cel mai mic jucător din sistemul medical fără nici o probă, doar pentru că îți este mai comod așa!

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro