Aproape 50 de cupluri din România merg, lunar, în Grecia pentru fertilizare in vitro, rata de reuşită pentru românce fiind aproape 60 la sută, a anunţat Konstantinos Pantos, secretarul general al Asociaţiei Elene pentru Medicină Reproductivă şi directorul celei mai mari clinci de profil din ţară.
Prof. dr. Pantos a făcut aceste precizări cu ocazia celei de-a doua ediţii a Congresului ştiintific organizat de Asociaţia Elenă pentru Medicina Reproductivă - "Noutăţile tehnicii în medicina reproductivă".

Potrivit lui Konstantinos Pantos, din septembrie 2013 şi până în prezent, la clinica din Atena au fost deja, pentru fertilizare in vitro, 250 de paciente din România. "Din septembrie şi până în acest moment, avem deja peste 250 de paciente din Romania care au ales să facă fertilizare in vitro la clinica Genesis din Atena. Şi sunt încântat să anunţ un procent de reuşită de 56,3 la sută pentru aceste cazuri din România", a spus dr. Pantos.

Pantos a explicat că unul dintre motivele pentru care femeile din România aleg Grecia pentru fertilizarea in vitro este acela că fiecare caz este tratat individual, pornind de la particularităţile fiecăruia. "Unul din motivele acestui succes este faptul ca tratăm fiecare pacientă individual. Fiecare caz este unic, are specificul lui. Acest lucru, alături de investiţiile făcute constant în laboratorul nostru de embriologie, au dus clinica Genesis la un procent general de reuşită de 57,3 la sută", a spus el.
Palmaresul profesorului Pantos numără 26.000 de copii născuţi prin fertilizare in vitro în întreaga lume, printre care doi gemeni au unei femei din Australia, după 19 tentative de fertilizare in vitro nereuşite.

Cu ocazia congresului organizat în Grecia, Asociaţia Română pentru Reproducere Umană, înfiinţată recent şi care îl are ca preşedinte pe prof. dr. Radu Vlădăreanu şi vicepreşedinte pe prof. dr. Simona Fica, s-a afiliat la Asociaţia Elenă pentru Medicină Reproductivă, în prezenţa ministrului elen al Sănătăţii.

"Este o colaborare importantă între România şi Grecia în domeniul medical, iar scopul acestei afilieri este de a veni în sprijinul pacienţilor din ambele ţări cu cele mai noi tehnici şi cele mai avansate cunoştinţe în domeniul medicinei reproductive. Începând din toamnă, cele două ţări vor demara şi un program de e-learning, destinat medicilor specialişti. Programul va dura nouă luni şi se va finaliza cu un curs practic la clinica din Atena", a spus Radu Vlădăreanu.
Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro