Medicul român Felicia Buruiană, care profesează de ani buni în Marea Britanie, a povestit pentru „Adevărul” că fiecare pacient primeşte acasă o scrisoare în momentul în care trebuie să se ducă la doctor pentru o anumită investigaţie. Aceştia nu sunt însă obligaţi să meargă la medic, dar o fac graţie campaniilor de informare bine puse la punct în regat.

„Pacienţii în sistemul medical britanic nu sunt obligaţi la nimic. Există un foarte bun acces la informaţie, pacientul primeşte acasă programările, atunci când este cazul, cu toate informaţiile necesare, şi dacă nu doreşte să se prezinte, sistemul sanitar nu poate face nimic”, a explicat medicul Felicia Buruiană. Potrivit acesteia, în Marea Britanie se pune foarte mult accent pe medicina preventivă, care constă într-o evaluare a pacientului atunci când este luat în evidenţă de un medic de familie, tocmai pentru a-i depista comorbidităţile şi factorii de risc, dacă ei există. Apoi, mai sunt programele naţionale de screening, pentru depistarea diferitelor patologii şi afecţiuni maligne. „Aceste programe de screening implică chemarea regulată a pacienţilor pentru investigaţii specifice în funcţie de grupurile de vârstă care prezintă risc crescut pentru anumite boli”, a declarat medicul român.
Englezii se prezintă la medic conform programărilor De pildă, toate femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani ar trebui să facă testul Papanicolau odată la trei ani, din fonduri publice, în timp ce femeile de la 50 la 64 de ani fac testul odată la cinci ani. Pentru cancerul de sân, se recomandă mamografie tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani. În ceea ce priveşte cancerul colorectal, persoanelor care au între 60 şi 69 de ani li se recomandă investigaţii în Anglia, în timp ce scoţienilor cu vârste cuprinse între 50 şi 74 de ani li se recomandă acelaşi set de investigaţii, odată la doi ani. Din Ţara Galilor, vizaţi sunt cei care au între 60 şi 74 de ani. „Fiecare pacient primeste automat o scrisoare acasa atunci cand este momentul sa se prezinte pentru o anumita investigatie”, a mai spus Felicia Buruiană, adăugând că bolile în Marea Britanie sunt depistate în stadii incipiente. „Pot spune că populaţia se prezintă, în general, la medic, conform programărilor care se fac”, a precizat medicul. În ceea ce priveşte riscograma elaborată de autorităţile române şi care va deveni obligatorie pentru asiguraţii români începând din această toamnă, Felicia Buruiană spune că ea cuprinde chestiuni importante. „Riscograma cuprinde chestiuni importante, bineînţeles că este mult loc de îmbunătăţire, însă este un prim pas de bun augur. Din punctul meu de vedere nu este etic ca o persoană să fie obligată să facă ceva împotriva voinţei sale. Ceea ce, într-adevăr, s-ar putea face pentru a avea un impact asupra populaţiei şi ar detemrina prezentarea la medic ar fi programele de educare la toate nivelele, în toate localităţile, prin toate mijloacele posibile”, a conchis medicul.
Consultaţiile periodice devin obligatorii pentru asiguraţii români Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat miercuri, la Adevărul Live, că românii care nu se duc la medic pentru consultaţiile obligatorii stabilite prin lege vor fi sancţionaţi. Concret, cei care îşi plătesc contribuţia la Sănătate şi, prin urmare, beneficiază de pachetul de bază de servicii medicale, vor avea obligaţia să meargă la medicul de familie fie odată la trei ani, asta în cazul persoanelor care au sub 39 de ani, fie anual, asta în cazul celor trecuţi de 40 de ani.
La consultul periodic, asiguraţilor li se va face riscograma, prevăzută deja în lege, dar şi un set de investigaţii, dacă ele sunt necesare, tocmai în ideea de a depista din timp patologiile cronice, care în România sunt depistate doar în stadii târzii, a precizat ministrul. „Va fi una din obligaţiile pacientului să meargă periodic la consult.
Deşi anul trecut am introdus acea prevedere legată de riscogramă. Nepunând constrângeri, puţini au fost cei care s-au dus la medic. Am constatat că nu există un imbold al cetăţeanului român să meargă periodic la doctor, motiv pentru care descoperim bolile în stadii avansate, când nu se mai poate face mare lucru”, a explicat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Sursa
"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro