Alertă în sistemul farmaceutic din România, după ce au fost descoperite mai multe seringi care nu aveau o substanţă potrivită pentru bolnavii de hepatită.
Update 15.55 - Compania producătoare Roche România a precizat, că a informat ANMDM, în septembrie, referitor la identificarea în Germania a unei cutii de Pegasys contrafăcut şi că, până în noiembrie, nu au fost semnalate suspiciuni privind eventuale cutii contrafăcute în România.
“Roche România SRL a informat Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) în luna septembrie 2013, referitor la identificarea în Germania de către departamentul de calitate al F. Hoffmann-La Roche, Ltd. Basel a unei cutii de Pegasys 180 mg/0,5 ml contrafăcut. Ulterior acestei informări am continuat comunicarea constantă cu ANMDM legat de suspiciunile de apariţie a unor cutii contrafăcute în România. Menţionăm că până în luna noiembrie, nu au fost semnalate suspiciuni privind eventuale cutii contrafăcute pe teritoriul României”, se arată într-un punct de vedere remis de companie, informează Mediafax.
Compania informează, tot în contextul seringilor Pegasys contrafăcute, că medicamentul falsificat prezintă diferenţe uşor de observat faţă de cel original, rugând pacienţii care au suspiciunea că produsul pe care îl deţin ar putea fi falsificat să se adreseze imediat medicului, farmacistului sau direct ANDM.
Update 14.36 - Ministerul Sănătăţii (MS) recomandă pacienţilor care folosesc produsul Pegasys soluţie injectabilă în seringă preumplută, în cazul cumpărării acestuia în ultimele două săptămâni, să se adreseze imediat medicului curant, în vederea stabilirii conduitei terapeutice adecvate.
În acelaşi context, Ministerul Sănătăţii informează că a solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) să facă “toate demersurile legale care se impun pentru gestionarea situaţiei, astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit”.
MS mai precizează că reprezentanţii ANMDM au luat legătura cu compania producătoare, în vederea înlocuirii de urgenţă a produsului.
De asemenea, Comisiile Naţionale de Boli Infecţioase şi Gastroenterologie din cadrul Ministerului Sănătăţii vor elabora, dacă va fi cazul, în cel mai scurt timp, un protocol referitor la modalitatea de tratament a pacienţilor care folosesc în mod regulat acest produs, mai anunţă MS.
Update 12.50 - Seringile contrafăcute au fost găsite în farmacii din Piteşti şi judeţul Ialomiţa
Seringile contrafăcute cu ser contra hepatitei au fost găsite în două farmacii din Piteşti şi în una din judeţul Ialomiţa, au declarat surse apropiate anchetei, potrivit Mediafax.
Poliţia şi Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) au demarat o anchetă după ce în farmacii au fost găsite seringi contrafăcute cu ser contra hepatitei B şi C.
Update 11.11 - Poliţia şi Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) au demarat o anchetă după ce în trei farmacii din ţară au fost găsite seringi cu ser contra hepatitei B şi C contrafăcute, au declarat oficiali din ANM, potrivit Mediafax.
“Este vorba despre medicamentul Pegasys. Au fost găsite zeci de cutii cu seringi care sunt falsuri grosolane. Serul este apă cu glucoză, în locul soluţiei cu substanţa activă peginterferon alfa-2a, iar seringile sunt din plastic şi au pistoane de culoare albă, deşi produsele originale sunt din sticlă şi au pistoane de culoare roşie. În plus, capacul protector al acului este de culoare neagră, în timp ce, la medicamentul original, este gri”, spun sursele citate.
Potrivit aceloraşi surse, pe cutia produsului falsificat nu apar codul de culori şi codul de bare. “În rest, cutia este foarte bine copiată”, au mai spus sursele citate.
O seringă Pegasys are un preţ mediu de peste 750 de lei.
Produsele au fost descoperite, în urma mai multor sesizări venite din partea bolnavilor şi a medicilor. Mai mult, în anumite zone din ţară, producătorul a anunţat că a descoperit mai multe produse contrafăcute pe piaţă.
Produsele ar fi fost contrafăcute în Germania şi este posibil să se găsească în mai multe farmacii din Europa.
Deocamdată nu se ştie cat de periculoase erau aceste produse pentru sănătatea bolnavilor, dar deocamdată se ştie că nu îi ajuta.
Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia pacienţilor, Vasile Barbu, a declarat, joi, la Antena 3, că a avut informaţii despre acest caz, dar că nu erau certe.
Cum arătau produsele falsificate
Seringile preumplute contrafăcute erau din plastic, nu din sticlă, iar pistonul nu arăta în regulă.
Capacul protector al acului este de culoare neagră în cazul produsului contrafăcut, spre deosebire de produsul original, al cărui capac protector pentru ac este de culoare gri.
De asemenea, pistonul seringii contrafăcute este alb, cel original este roşu, iar pe cutia produsului falsificat nu apar codul de culori şi cel de bare.
________________________________
Ştirea iniţială 09.18
Alertă în sistemul farmaceutic din România, după ce au fost descoperite mai multe seringi care nu aveau o substanţă potrivită pentru bolnavii de hepatită.