Un medicament prescris pentru tulburări digestive a ucis 123 de persoane în Franța în 2012. Medicamentul se găsește şi în farmaciile de la noi din ţară, inclusiv în cele din Cluj-Napoca

Din nou se trage un semnal de alarmă asupra medicamentelor care se află în farmaciile din România şi care continuă să face victime printre pacienţi.

De această dată este vorba despre medicamentul Motilium despre care presa franceză susţine că a ucis până în prezent 123 de persoane, potrivit, informează France TV. Medicamentul se găseşte şi în unele farmacii din România  şi este prescris pentru tulburările digestive, în special greaţă şi vărsături

“Domperidonul, una dintre substanţele ce se găsesc în acest medicament, determină funcţionarea anormală a inimii şi provoacă aritmii cardiac”, susţine revista franceză Prescrire.

Agentia Europeană a Medicamentului va lua în discuție cazul în luna martie.

"Autorităţile europene responsabile cu sănătatea trebuie să retragă de pe piaţă acest medicament care poate fi înlocuit cu medicamente mult mai bune pentru oameni", mai susţin jurnaliştii revistei Prescrire.

Până atunci însă, medicamentul continuă să se vândă în farmaciile din întreaga țară, inclusiv în Cluj.

„Avem medicamentul în farmacii și nu am fost informați că ar urma să se scoată de pe piață. Dar au mai fost cazuri și în trecut, cum a fost retragerea Fervex-ului, când am aflat de la întâi de la televizor că urmează să fie scos, iar până s-au luat măsurile de retragere au mai durat câteva zile”, a declarat pentru Monitorul de Cluj o farmacistă din Cluj.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro