mahmureala_1ac51_2

 

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava a amendat 287 de medici de familie şi specialişi, aflaţi în contract cu CJAS, cu suma totală de 107.517 lei, nerespectarea protocoalelor la prescrierea unor medicamente, a declarat presei, vineri, directorul instituţiei, Adela Băişanu

Potrivit lui Băişanu, în această lună, inspectorii Serviciului Control au efectuat o acţiune de control operativ pentru verificarea modului de prescriere, în anul 2012, a medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale Erdosteinum, Ginko Biloba şi Cerebrolysin, în condiţiile în care, din 10 mai 2012 s-au modificat protocoalele terapeutice ce reglementează modul de prescriere a acestor medicamente, scrie Agerpres.

În cazul medicamentului Erdomed, ce se prescrie adulţilor de peste 40 ani de medicii specialişti pneumologi şi medicină internă, inspectorii au constatat că 1.610 reţete fost prescrise şi de medici de alte specialităţi, precum şi de unii medici de familie.

În cazul medicamentelor aferente denumirii comune internaţionale Ginko Biloba (Tanakan, Ginkgo Biloba, Bilobil, etc), pentru care protocolul terapeutic prevede prescrierea în caz de demenţă şi boală Alzheimer, de medicii specialişti neurologi, psihiatri şi geriatri, precum şi de medicii de familie în baza scrisorii medicale, s-a constatat că 1.291 reţete au fost prescrise şi de medici cu alte specialităţi şi de unii medici de familie, fără scrisoare medicală, precum şi pentru alte diagnostice decât cele din protocol.

În cazul Cerebrolysin, pentru care protocolul terapeutic prescrierea într-o anumită cantitate/pacient/an, s-a constatat că pe 128 reţete s-au prescris doze mai mari.

Medicilor prescriptori care nu au respectat protocoalele terapeutice li s-a imputat contravaloarea reţetelor în cauză, suma totală fiind de 107.517 lei, din care 44.828 lei pentru nerespectarea modului de eliberare a medicamentului Erdomed, 39.122 lei pentru nerespectarea protocolului de prescriere a medicamentelor Ginko Biloba şi 23.567 lei pentru Cerebrolysin.

Sursa

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro